baș s. m. – 1. Capăt, extremitate. – 2. Căpetenie, conducător. Tc. baș (Șeineanu, II, 39; Lokotsch 260). Înv., astăzi nefolosit ca un cuvînt independent. Intră în compunerea unui număr de funcții și îndeletniciri de origine orientală, pentru a desemna căpetenia breslei sau pe cel dintîi din categoria lui: baș-beșleagă, șef de poliție; baș-ciohodar, cămăraș etc. Vezi definitia »

STACÓȘ s. m. v. stacoj. Vezi definitia »

rămláș s.n. (reg.) piatră stearpă aruncată din mină. Vezi definitia »

nănáș, nănáșe, s.n. (înv.) dar, danie, prinos. Vezi definitia »

gáleș (gáleși), – 1. Iubitor, drăgăstos, duios. – 2. Melancolic. Sl. (bg., sb.) galiti „a tînji”, confundat cu sb. gao, gal(eša) „negru”, bg. kaleš „cu ochi negru”, cf. mr., megl. caleș „(oaie) cu ochi negri”, de unde ngr. ϰάλεσια, alb. kalješ, cf. galiță. Influența lui kaleš este evidentă mai ales prin faptul că acest cuvînt se folosește aproape exclusiv cu privire la ochi. Totuși, der. directă de la kaleš (Berneker 293; DAR), nu este probabilă; mai curînd este vorba de un der. de la vb. galiti, ca bg. galen „fraged”, cu schimbare de suf. ca urmare a contaminării menționate (cf. Lowë 50). – Der. îngălișat, adj. (rar, melancolic, trist). Vezi definitia »