vașétă s. f., g.-d. art. vașétei; pl. vașéte Vezi definitia »

ceáfă (céfe), s. f. – 1. Partea de dinapoi a gîtului sau a capului. – 2. Parte a jugului care se sprijină pe ceafa animalelor de tracțiune. – 3. Parte a căpețelei. – Mr. chiafă. Origine incertă. Este evidentă identitatea cu tc. kafa „ceafă”, din arab. qafā (cf. Moldovan 424), de unde provine și cafă, s. f. (în blănărie, partea a blănii ce corespunde cefii), cf. Șeineanu, III, 24. Der. din mr. este sigură; însă rom. presupune un intermediar necunoscut, care să explice rezultatul oclusivei turcești. În general, se consideră că este vorba de alb. kjafë (Meyer 219; Philippide, II, 704; Pascu, II, 224; Rosetti, II, 114), ceea ce nu înlătură dificultatea. Probabil formație locală, din gr., cu sensul de „căpățînă, cap mare sau gros”, termen aplicat tradițional grecilor. Poate fi vorba de o pronunțare locală: Scriban semnalează pronunțarea čaf în alb. din Scutari. Vezi definitia »

BARBACÁNĂ s. f. 1. lucrare de fortificație care protejează capul unui pod, intrarea unei cetăți etc. 2. deschidere înaltă și îngustă în zidul unui turn, al unui coridor. 3. deschizătură mică lăsată din loc în loc în zidăria unei culee de pod, a unui zid de sprijin pentru a permite scurgerea apelor colectate în spatele acestora. (< fr. barbacane) Vezi definitia »

ALBINEÁLĂ, albineli, s. f. (Reg.) Creștere, dezvoltare. – Din albini + suf. -eală. Vezi definitia »

ELASTOMECÁNICĂ s. f. Parte a mecanicii corpurilor solide, deformabile, care se ocupă cu studiul eforturilor și deformațiilor în corpurile elastice sub acțiunea forțelor exterioare. – Din fr. élastomécanique. Vezi definitia »