negóț (negóțuri), s. n. – Comerț. Lat. nĕgōtium (Pușcariu 1164; Candrea-Dens., 1216; REW 5881), cf. it. negozio. Se poate presupune o origine it. (Pascu, Beiträge, 11), dar prezența din sec. XVI a unui pl. negoațe, diftongat, pare să confirme tratamentul tradițional. Der. neguța, vb. (a tîrgui; a cumpăra; a vinde), de la negoț (după Pușcariu 1165 și Candrea-Dens., 1217, din lat. *nĕgōtiāri); neguțător, s. m. (comerciant), cu suf. -tor (după REW 5880 și Rosetti, I, 169), din lat. nĕgōtiātor; după Pascu, Beiträge, 11, din it.); neguțătoresc, adj. (de negoț); neguțătorește, adv. (în chip negustoresc); neguțători, vb. (a face comerț); neguțătorie, s. f. (comerț); neguțitor (mr. neguțitor), s. m. (înv., cupeț); negustor, s. m. (comerciant; Arg., înșelat), reducere a formei anterioare; negustoreasă (var. înv., neguțitoreasă), s. f. (soție de negustor); negustoresc (var. înv., neguțitoresc), adj. (comercial); negustorește, adv. (în chip negustoresc); negustori (var. înv., neguțitori), vb. (a face negoț); negustorie (var. înv., neguțitorie), s. f. (comerț, trafic); negocia, vb., din fr. négocier; negociator, s. m., din fr. négociateur; negociați(un)e, s. f., din fr. négociation. Vezi definitia »

ștuculéț, ștuculéțe, s.n. (înv. și reg.) V. ștucșor. Vezi definitia »

DESCÚLȚ, -Ă, desculți, -e, adj. Cu picioarele goale; descălțat. ♦ Fig. (Substantivat) Om sărac. – Din lat. *disculceus (= disculceatus). Vezi definitia »

băț (béțe), s. n. – Bucată de lemn, nuia. Probabil din sl. bičĭ „flagellum”, cf. dubletul bici. Fonetismul nu este clar, dar dificultățile pe care le prezintă nu sînt de netrecut. Pledează în favoarea acestei ipoteze identitatea sensurilor, și absența acestor cuvinte în dialecte. În schimb, celelate explicații date pînă acum, nu par convingătoare. Miklosich, Slaw. Elem., 16, urmat de Cihac, se referă la sl. bŭtŭ „sceptrum” (› rom. bîtă), de unde provine și mag. bot; însă ipoteza sa lasă neexplicată transformarea lui t în ț. DAR pune în legătură cuvîntul băț cu bîtă, ca mai sus, și cu mag. pa(l)ca; pentru dificultățile prezentate de această analogie, cf. Skok, 62. Există și unii care caută explicația în lat. După Pascu, Lat., 256, din lat. *vĭttum, și acesta de la vitta; totuși, rămîne nelămurită alterarea consoanei finale. Scriban se gîndește la vitium, ceea ce este imposibil din punct de vedere semantic. Lausberg, Mundarten, 186, propune lat. vectis, de unde și calabr., basil. bett „baston”; dar fonetismul ridică mari dificultăți. Der. bățos, adj. (fibros; drept, țeapăn; îngîmfat, plin de sine); bețigaș, bețișor, s. n. *dim. al lui băț). Vezi definitia »

MISTRÉȚ, -EÁȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, terminat cu bot alungit, cu ochii mici și cu caninii transformați în colți puternici; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius. Vezi definitia »