Definita cuvantului cireașă
cireáșă (ciréși), s. f. – Fructul cireșului. – Mr. țeriașă, megl. cireașcă. Lat. cerĕsia, forma vulg. de la ceresea (Densusianu, Hlr., 71; Candrea, Éléments, 33; Pușcariu 338; Candrea-Dens., 358; REW 1823; DAR; Graur, Rom., LVI, 106; Rosetti, I, 57); cf. it. ciliegia (abruz. cerásce, cerase), prov. cereiza, fr. cerise, sp. cereza, port. cereja, alb. kjèrši (Meyer 224). Der. cireș (mr. țireșiu, megl. țireș), s. m. (pom fructifer cu flori albe, cultivat pentru fructele sale), care poate fi reprezentant direct al lat. cerasius, vulg. *ceresius; cireșar, s. m. (vînzător de cireșe; luna iunie); cireșel, s. m. (luna iunie); cireșiu, adj. (roșu ca cireașa). Bg. čereša, pe care Conev 48 îl consideră greșit drept etimon al rom., provine cu siguranță din rom. (direct din lat. după Mladenov 682).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu cireașă
ÚICĂ, uici, s. m. (Reg.) Unchi; nene, bade. – Sb. ujko. Vezi definitia »
NÓNĂ s.f. 1. (Ant.) A noua oră a zilei în vechea Romă (numărată după orele 6 dimineața, echivalând cu ora 15 actuală). 2. (Rel.) A patra oră canonică minoră, corespunzând orei 15 actuale. ♦ Rugăciune care se recită la aceeași oră. 3. Strofă alcătuită din nouă versuri. 4. (Muz.) Interval care cuprinde nouă trepte; treapta a noua de la o treaptă dată. [< lat. nona, cf. it. nono – nouă]. Vezi definitia »
CLÁPĂ, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la închiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei orgi etc. care prin apăsarea cu degetele, declanșează mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc în mecanismul mașinilor de scris și al unor mașini de calculat, fixat la capătul unei pârghii articulate și care prin apăsare, face să se imprime litera sau cifra însemnată pe el. ♦ Orice parte terminală a unui sistem tehnic de acționare care, prin manevrare (cu mâna), efectuează o anumită operație. 2. Placă articulată care servește la închiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucată de stofă care acoperă deschizătura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele două bucăți de stofă sau de blană mobile, atașate lateral la unele căciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a înșela, a păcăli (pe cineva). – Din germ. Klappe. Vezi definitia »
MESÉRNIȚĂ, mesernițe, s. f. (Reg.) Măcelărie. – Din bg. mesarnița, scr. mesarnica. Vezi definitia »
mirandolină, mirandoline s. f. (eufem.) țigancă. Vezi definitia »