lăútă (-te), s. f. – Instrument muzical. – Var. alăută. Tc. lauta, din arab. al ’ūd (T. Papahagi, GS, VII, 294), cf. ngr. λαοῦτο, bg. lauta, alb. lavut, it. liuto (calabr. lautu), fr. luth, sp. laud, port. alaude, germ. Laute. Der. lăutar, s. m. (muzicant țigan, violonist etc.; trîntor, bărzăun), cu var. alăutar, (a)lăutaș; lăutăreasă, s. f. (nevastă de muzicant; dans specific); lăutăresc, adj. (caracteristic lăutarilor); lăutărește, adv. (ca lăutarii; după ureche, fără să fi învățat muzică). Din rom. provin țig. labutaris „muzicant, violonist” și probabil bg. lautar (Capidan, Raporturile, 232). Vezi definitia »

DERMATÓZĂ s.f. Denumire generică pentru bolile de piele. ◊ Dermatoze profesionale = boli de piele datorate contactului cu substanțe toxice în procesul de muncă. [< fr. dermatose]. Vezi definitia »

PRINȚÉSĂ s. f. principesă. (< fr. princesse) Vezi definitia »

păpușíță, păpușíțe, s.f. (reg.) păpușică. Vezi definitia »

GEORÁMĂ s.f. Încăpere sferică pe a cărei față interioară sunt reprezentate în relief forma și accidentele scoarței terestre. [< fr. géorama, cf. gr. ge – pământ, horama – privire]. Vezi definitia »