OMOFONÍE, omofonii, s. f. 1. Însușirea de a fi omofon. 2. Factură a unei piese muzicale caracterizată prin predominarea unei voci sau a unei melodii asupra celorlalte (care formează acompaniamentul). – Din fr. homophonie. Vezi definitia »

BORFĂȘÍE s. f. (Rar) Îndeletnicirea borfașului; furt de lucruri mărunte. – Borfaș + suf. -ie. Vezi definitia »

TETRALOGÍE s.f. (Ant.) Reunire de patru piese (trei tragedii și o dramă satirică), pe care poeții greci le prezentau la concursurile publice instituite cu ocazia diverselor sărbători. ♦ Serie de patru opere literare sau muzicale legate între ele printr-o idee comună. [Gen. -iei. / < fr. tétralogie, cf. gr. tetralogia < tetra – patru, logos – vorbire]. Vezi definitia »

ALEGÁȚIE s. f. invocare a unei păreri, idei etc., pentru a justifica ceva, a întări o afirmație. (< fr. allégation, lat. allegatio) Vezi definitia »

DECOROMANÍE s. f. (Rar) Manie pentru decoruri sau pentru decorații excesive. – Din fr. décoromanie. Vezi definitia »