Definita cuvantului clacă
clácă (clắci), s. f. – 1. (Înv.) Prestație feudală, muncă neplătită pe care iobagul era obligat să o facă în folosul stăpînului. – 2. Muncă voluntară, care se face de obicei între vecini, spontan și gratuit, cu caracter de reciprocitate. Se face în general pentru muncile cîmpului, pentru construcții și, între femei, pentru treburile gospodărești, și se termină de obicei printr-o petrecere, cu băuturi și jocuri de societate. Sl. tlaka „serviciu feudal” (Cihac, II, 416; Conev 66); cf. sb., cr., slov., ceh. tlaka „serviciu”, pol. tłoska „muncă voluntară”, rut. kljaka, al cărui fonetism indică un împrumut din rom. (Miklosich, Wander., 21; Candrea, Elemente, 407). Cf. toloacă. – Der. clăcui, vb. (a organiza sau a participa la o clacă, muncă voluntară); clăcaș, s. m. (înv., birnic; care ia parte la o clacă); clăcășesc, adj. (de clăcași).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu clacă
BÚRSĂ2 (‹ fr.) s. f. Piață și instituție unde se negociază hîrtii de valoare. ♦ B. comercială = locul unde se cotează în mod oficial piața bunurilor și serviciilor: mărfuri, asigurări, frahte (navluri) etc. ♦ B. de valori = piață specializată în operațiuni de vînzare-cumpărare a valorilor imobiliare. Acest fel de piață permite statului, colectivităților, întreprinderilor publice sau private să obțină profituri necesare unor noi investiții. ♦ Expr. a juca la b. = a cumpăra și a revinde la bursă cu scopul speculativ de a obține cîștiguri din diferența de preț ce s-ar ivi prin schimbarea favorabilă a cursului. ♦ B. neagră = comerț clandestin. ♦ Bursa muncii = (în unele țări) instituție care înregistrează cererile de lucru și mijlocește angajările. Vezi definitia »
RETICULÍTĂ, reticulite, s. f. (Med.) Inflamație a țesutului reticular. – Din fr. réticulite. Vezi definitia »
FÁZĂ1 s. f. 1. fiecare dintre aspectele succesive pe care le prezintă Luna sau unele planete în timpul revoluției lor. 2. fiecare dintre stările succesive ale dezvoltării unui proces din natură sau din societate; etapă, stadiu. ♦ a fi pe ~ = (fam.) a fi atent și a acționa prompt. 3. interval de timp în care are loc o anumită operație, caracteristică unui ciclu de transformare. 4. (fiz.) fiecare dintre circuitele componente ale unui sistem de circuite. ◊ argument al unei mărimi care variază sinusoidal în timp. 5. (chim.) parte omogenă fizic dintr-un sistem eterogen. (< fr. phase) Vezi definitia »
ȘOÁPTĂ, șoapte, s. f. 1. Vorbire cu voce înceată, șoptire; p. ext. vorbă sau comunicare rostită pe șoptite. ◊ Loc. adj. și adv. În șoaptă = încet, în taină, abia auzit. ♦ Murmur de glasuri care șoptesc; fig. susur, freamăt, șopot. 2. (La pl.) Calomnii, bârfeli, clevetiri. – Din șopti (derivat regresiv). Vezi definitia »
CERÍNȚĂ, cerințe, s. f. Nevoie; pretenție; exigență. – Cere + suf. -ință. Vezi definitia »