CUC, cuci, s. m. 1. Pasăre călătoare cu pene cenușii, cu coada lungă cu pete albe, care își depune ouăle în cuiburi străine pentru a fi clocite de alte păsări și care este cunoscută prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus). ◊ Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare oră, sfert, jumătate sau trei sferturi de oră, marchează timpul prin sunete care întâi imită cântecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fără rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupăză. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, străin. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intră în compunerea unor nume de plante: ciuboțica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitură cu mingea în înălțime. – Lat. cucus. Vezi definitia »

iúc (-curi), s. n. – Balot, povară. Tc. yuk (DAR), Cf. bg. juk. Rar. Vezi definitia »

ghimbrúc (ghiumruc), s.n. (înv.) vamă. Vezi definitia »

BULÚC, bulucuri, s. n. 1. Număr mare de oameni strânși la un loc; droaie, gloată. ♦ (Adverbial) În masă, în rânduri strânse, cu grămada; unul peste altul, înghesuindu-se; repede, iute. 2. (În vechea organizare a armatei din țările românești) Unitate militară tactică formată din mercenari, care corespundea aproximativ efectivului unei companii; bulucbășie; p. ext. ceată de oameni înarmați. – Din tc. bölük. Vezi definitia »

bulúc (bulúcuri), s. n. – 1. Unitate tactică a vechii artilerii, companie. – 2. Corp, unitate. – 3. (Adv.) Laolaltă, în masă, de-a valma. – Mr. buluche, megl. biluc, biiuc. Tc. böluk (Roesler 590; Șeineanu, II, 61; Lokotsch 330; Ronzevalle 54); cf. ngr. μπουλούϰι, alb. bülük, bg. bjuljuk. Înv., cu sensurile 1 și 2. – Der. buluci, vb. (a aduna, a strînge); bulucbașe, s. m. (căpitan; comandant de companie), din tc. büluk-baș (Șeineanu, II, 61; Lokotsch 333); bulibașe, s. m. (conducător de țigani), deformare a cuvîntului anterior; bulucbășel, s. m. (adjunct de căpitan); bulucbășie, s. f. (companie). Vezi definitia »