piscălí, píscăl și piscălésc, vb. IV (reg.) 1. (refl.) a se curăță (cu migală). 2. a migăli, a mocoși. 3. a umbla cu ceva oprit și dăunător. 4. a scotoci; a cotrobăi. Vezi definitia »

țivlí (-lésc, -ít), vb. – A țipa, a țiui, a piui. – Var. țîvli, țifli. Sl. cviliti „a plînge” (Tiktin). – Der. țivluitoare, s. f. (țipătoare, țiuitoare, fluier); țuvloaie (var. țifloaie, țifoaie), s. f. (țipătoare; flaut, fluier; adv., se zice despre burta umflată), ultimul sens probabil prin analogie cu aspectul obrajilor umflați la cîntatul cu țuvloaia; țifloia, vb. refl. (a se umfla cu mîncare). Vezi definitia »

șondrolí, șondrolésc, vb. IV (reg.) 1. a vorbi încet, domol; a sta la taifas. 2. a cicăli. Vezi definitia »

muzgălí, muzgălésc, vb. IV (reg.) a mișca din loc, a urni. Vezi definitia »

CIUGULÍ, ciugulesc, vb. IV. Tranz. 1. (Despre păsări) A ciupi de ici și de colo cu ciocul lucruri de mâncare; a mânca apucând hrana cu ciocul. 2. (Fam.; despre oameni) A mânca dintr-un aliment, luând numai câte puțin, de ici și de colo. – Et. nec. Vezi definitia »