Definita cuvantului cobace
cobáce (-e), s. f. – 1. Colibă. – 2. Dependințe. – Var. (Trans.) cobașe. Sb. kòbača (Densusianu, Hațeg, 56; DAR). În Banat și Trans. de Sud. Din aceeași familie par a face parte mai multe cuvinte, a căror legătură exactă este greu de definit: cobîlcer (var. cobîlșer), s. n. (Banat, scrumieră); cobîlteață, s. f. (coteț de găini), pe care DAR îl pune în legătură cu germ. Kobel „colibă”; cobîrlău, s. n. (coteț de găini; vizuină de urs); cobîrnă, s. f. (colibă); cobilete (var. copileț), s. n. (nișă, firidă; colț, ungher). Poate sînt în legătură cu colibă (vezi cuvîntul), prin intermediul unei metateze a radicalului lor comun, cobil-.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu cobace
profáce, profác, vb. III (reg.) a face din nou. Vezi definitia »
contrafáce (contrafác, contrafăcút), vb. – A falsifica, a imita. De la face, după modelul fr. contrefaire. Vezi definitia »
a face (cuiva) telefon expr. (intl.) a tăia (pe cineva) cu cuțitul pe obraz. Vezi definitia »
ZÍCE, zic, vb. III. Tranz. 1. A exprima ceva în cuvinte, a spune, a rosti cu voce tare; p. ext. a vorbi. ◊ Expr. Cât ai zice pește = într-o clipă, imediat, îndată. A zice nu (sau ba) = a refuza; a tăgădui, a se opune, a rezista. A zice da = a afirma, a accepta, a consimți. Vrea (sau va, vra) să zică = a) înseamnă, are sensul, semnificația, valoarea...; b) așadar, deci, prin urmare. Mai bine zis = mai exact, mai precis exprimat. ♦ A se adresa cuiva cu cuvintele..., a-i spune. ♦ (Despre texte) A cuprinde, a scrie, a relata. ◊ (Reg.) A comunica, a transmite, a face cunoscut. 2. A afirma, a declara; a susține, a pretinde. ♦ A promite, a făgădui. ♦ A răspunde, a riposta; a invoca. Mai zi dacă ai ce. ♦ A reproșa, a obiecta. Frumos, n-am ce zice. ◊ Expr. Să nu zici că... = să nu-mi reproșezi că... ♦ A contesta. ♦ A sfătui, a îndemna; a porunci, a ordona. 3. (Pop.) A cânta (din gură sau dintr-un instrument); a doini, a hori. 4. A-și da o părere, a se pronunța într-o chestiune; p. ext. a gândi, a socoti, a crede. Toți vor zice cum vrei tu. ◊ Expr. (Că) bine zici! = bună idee! așa este. Ce-am zis eu? = nu ți-am spus? vezi că am avut dreptate? Zi... = a) judecă, socotește, dă-ți părerea; b) așadar, prin urmare. Ce-ai zice...? = ce părere ai avea? cum ți-ar părea? Să zicem = a) să presupunem, să admitem; b) de exemplu. Vino, să zicem, la ora zece. ♦ (La optativ sau la conjunctiv) A avea sau a lăsa impresia că... Așa, numai ca să zică și el că face o treabă. 5. A se adresa cuiva rostindu-i numele; a numi un obiect cu numele lui; p. ext. a porecli. ◊ Impers. O fată ce-i zice Maria. ◊ Expr. (Refl.) Cum (sau precum) s-ar (mai) zice = cum s-ar exprima, cum s-ar traduce (cu alte cuvinte). – Lat. dicere. Vezi definitia »
více- – Pref. care indică pe substitutul unei anumite demnități. Fr. vice-. Vezi definitia »