predicá (prédic, predicát), vb. – A explica un text biblic. Lat. praedicare (sec. XIX). – Der. predică, s. f. (propovedanie, didahie), din ngr. πρέντιϰα ‹ it. predica; predicație, s. f. (predică), din lat. praedicatio, prin intermediul mag. prédikatió (sec. XVII); predicat, s. n., din fr. prédicat; predicator, s. m., din fr. prédicateur. Vezi definitia »

raluca se clatina Vezi definitia »

EXCOMUNICÁ vb. tr. a exclude dintr-o comunitate religioasă. (< lat. excommunicare, fr. excommunier) Vezi definitia »

adulmecá (-c, -át), vb. – A simți prin miros prezența unui animal, a omului etc. – Var. adulma. Origine obscură. Posibil din lat. *adŏsmāre, de la *ŏsmāre (din gr. ὀσμάω „a adulmeca”, ὀσμή „miros”). Din *ŏsmāre provin sp. husmear, it. ormare (ven. usmar), rom. urma; din *adŏsmāre › *adŏrmāre provin it. aormare (REW 6112; Prati) și rom. adulma. Adulmeca presupune un der. lat. *adŏsmĭcāre; dar chiar așa, der. este dificilă din punct de vedere fonetic. Pușcariu 29 (urmîndu-l pe Hasdeu 386) presupune un lat. *adolmicare, de la olere (cf. DAR). Philippide, Principii, 295, se gîndea la o der. directă de la urmă; iar Pascu, I, 181, propune lat. *adŏrmĭcāre. – Der. adulmecător, adj. (care are miros bun). Vezi definitia »

BODICECÁ vb. tr. a aplica bodicecul. (< bodicec) Vezi definitia »