MEȘTEȘUGÁR, meșteșugari, s. m. Persoană calificată într-un meșteșug (I 1); persoană care are (și practică) un meșteșug; meseriaș. – Meșteșug + suf. -ar. Vezi definitia »

COSEMNATÁR, -Ă s. m. f. cel care consemnează. (după fr. consignataire) Vezi definitia »

UȘÁR s. m. v. ușer. Vezi definitia »

pântecár, pântecáre, s.n. (reg.) 1. diaree. 2. chingă. 3. burtieră. Vezi definitia »

AUXILIÁR, -Ă, auxiliari, -e, adj. (Adesea substantivat) Care ajută la ceva, care se află pe plan secundar față de ceva principal; ajutător. ◊ Verb auxiliar = verb care ajută la formarea timpurilor și modurilor compuse. ♦ (Mat.) Cu ajutorul căruia se poate rezolva mai ușor o problemă. [Pr.: a-u-xi-li-ar] – Fr. auxiliaire (lat. lit. auxiliaris). Vezi definitia »