ARHITECTÚRĂ s.f. 1. Știința și arta de a proiecta și de a construi clădiri potrivit anumitor proporții și reguli, determinate de caracterul și de destinația construcțiilor. 2. Stilul, caracterul distinctiv al unei construcții sau al unei epoci. 3. (Fig.) Structură armonioasă (mai ales a unei opere literare). ♦ Alcătuire internă; construcție; constituție. [Gen. -rii. / < lat. architectura, fr. architecture]. Vezi definitia »

șváncă² s.f. (reg.) rachiu slab, apă chioară. Vezi definitia »

SUBMAXILÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a glandelor submaxilare. [După fr. sous-maxillite]. Vezi definitia »

ATMOSFÉRĂ (‹ fr. {i}; {s} gr. atmos „abur” + sphaira „sferă”) s. f. 1. Înveliș gazos alcătuit din aer, care înconjură Pămîntul fără o limită superioară precisă, trecînd treptat în spațiul interplanetar. Masa ei reprezintă 0,000001 din masa globului pămîntesc, iar pe 1 cm² din suprafața terestră acționează o masă de aer egală cu 1 kg. Densitatea a. scade cu altitudinea. Proprietățile a. se mențin pînă la alt. de 3.000 m. Compoziția ei se schimbă în altitudine. În cadrul a. se deosebesc straturile: troposfera, stratosfera, mezosfera, ionosfera (termosfera), exosfera. ♦ Fig. Mediu social, ambianță; stare de spirit creată în jurul cuiva sau a ceva. 2. Unitate de măsură tolerată a presiunii: a) a. tehnică 1 at = 1 kgf/cm² = 0,981 x 10⁵ N/m² (a. tehnică absolută 1 ata; a. tehnică suprapresiune = 1 ats); b) a fizică (sau standard, normală) 1 atm = 760 mmHg = 1,013 x 10⁵ N/m². 3. Masă de gaze și de vapori creată într-un spațiu limitat în care au loc reacții chimice; influențează reacțiile după proprietățile ei (neutre, oxidante etc.). Vezi definitia »

ALUMINÓZĂ s.f. Pneumoconioză provocată de inhalarea pulberilor fine de aluminiu. [< fr. aluminose]. Vezi definitia »