AFUZIÚNE s.f. Stropire, aspersiune, folosită ca mijloc terapeutic. [< fr. affusion, cf. lat. affundere – a vărsa pe]. Vezi definitia »

apúne (apún, apús), vb. – 1. (Despre soare și aștri) A asfinți, a scăpăta. – 2. A decădea, a fi în declin. – 3. A pieri, a muri. – Mr. apun. Lat. appōnĕre „a împreuna” (Șeineanu, Semasiol., 181; Pușcariu 104; Candrea-Dens., 1462; REW 551; DAR); cf., cu alte sensuri, it. apporre, v. prov. apondre, v. sp. aponer, port. apôr. Semantismul rom. se explică printr-o fază intermediară „a (se) pune sub” sau „a coborî”, care se mai păstrează în mr. (casă apusă „casă joasă”). Sensul primitiv s-a conservat în gal. din Lubián apor „a înjuga boii”. Pentru uzul rom., rom. preferă vb. simplu, cf. it. ponente, sp. poniente, ponerse el sol, port. poente. Der. apus, s. n. (asfințit de soare; occident); apusean, adj. (occidental). Expresia soare apune a trecut în ngr. σορουπώνει „noaptea cade”, cf. alb. serpont „crepuscul” (Meyer 381). Vezi definitia »

INCUBAȚIÚNE s. f. v. incubație. Vezi definitia »

DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Des¹- + [a]șterne. Vezi definitia »

CONVOCAȚIÚNE, convocațiuni, s. f. (Rar) Convocare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. convocation, lat. convocatio, -onis. Vezi definitia »