elén (elénă), adj. – Din Grecia antică. – Var. (înv.) elin. Gr. Ἔλληνος (sec. XVI). – Der. elenic, adj.; helenism, s. n.; elenist, s. m.; eleniza, vb.; elinesc, adj. (înv., elen, grec; păgîn); elinește, adv. (în grecește). Vezi definitia »

DILAUDÉN s. n. (Farm.) Derivat puternic al morfinei, folosit ca analgezic. [Pr.: -la-u-] – Denumire comercială. Vezi definitia »

RIZOGÉN, -Ă I. adj., s. n. (țesut vegetal) care dă naștere la rădăcini adventive. II. s. n. 1. plantă care produce numai rădăcini și flori. 2. parazit al rădăcinilor. (< fr. rhizogène) Vezi definitia »

FENOMÉN¹ s. n. 1. manifestarea exterioară a esenței lucrurilor și proceselor. 2. proces, transformare, evoluție din natură și din societate. 3. ceea ce surprinde prin noutatea sau raritatea sa; lucru, întâmplare, ființă extraordinară. (< fr. phénomène, gr. phainomenon) Vezi definitia »

TOLUÉN s. n. Hidrocarbură aromatică lichidă, incoloră, inflamabilă, din seria benzenului, extrasă din gazele de cocserie și din gudroanele cărbunilor de pământ și întrebuințată la prepararea unor coloranți, a unor medicamente etc. [Pr.: -lu-en] – Din fr. toluène. Vezi definitia »