CHARCOT [șarcó], 1. Jean Baptiste C. (1867-1936), explorator polar și oceanograf francez. Între 1903 și 1905 a atins țărmurile occidentale ale Țării lui Graham, iar între 1908 și 1910 a cercetat M. Bellingshausen și a descoperit ins. care îi poartă numele. 2. Ins. în E M. Bellingshausen, în apropierea Antarcticii, în Arh. Palmer; 5,62 mii km². Relief cu alt. max. de 750 m. Legată printr-un ghețar de șelf peste str. Wilkins cu Țara Alexandru I. Vezi definitia »

TROT s. n. trap scurt, liniștit și ritmic. (< fr. trot) Vezi definitia »

AXOLÓT s. m. stadiu larvar acvatic al unei specii de salamandre. (< fr. axolott) Vezi definitia »

robot acvatic folosit in explorarea oceanului Vezi definitia »

BOT, boturi, s. n. 1. Partea anterioară a capului unor mamifere, cuprinzând gura (și nasul). ◊ Expr. A bea la botul calului = a bea încă un pahar, în picioare, la plecare; a bea ceva la repezeală. A fi (sau a pune pe cineva) cu botul pe labe = a fi redus (sau a reduce pe cineva) la tăcere, a fi pus (sau a pune) la punct. A se șterge (sau a se linge) pe bot (de sau, reg., despre ceva) = a fi nevoit să renunțe (la ceva). A se întâlni (cu cineva) bot în bot = a se întâlni (cu cineva) pe neașteptate, față în față. (Fam.) A-și băga botul (peste tot sau unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca în toate, și unde trebuie, și unde nu trebuie. (Fam.) A se pupa bot în bot cu cineva = a trăi în mare prietenie cu cineva. A da (cuiva) peste bot = a dojeni pe cineva, a-l pune la respect. A face bot = a se supăra, a se bosumfla. 2. Fig. Partea ascuțită sau lunguiață a unui obiect; vârf; partea din față a unui vehicul cu tracțiune mecanică. Botul cizmei. Botul automobilului. Botul locomotivei. – Et. nec. Vezi definitia »