copíl (-íi), s. m. – 1. (Înv.) Bastard, fiu natural, nelegitim. – 2. Fiu, fiică. – 3. Prunc. – 4. Vlăstar, mlădiță. – 5. Vîrf, sfîrc, capăt. – Mr. cochil „bastard”, cóchilă „fecioară”, megl. cópil „bastard”, cupiláș „flăcău”. Origine necunoscută. S-a răspîndit din rom. în toate celelalte idiomuri balcanice: cf. ngr. ϰόπελος „bastard”, ngr. ϰοπέλι „băiat”, ϰοπέλα „fată”; alb. kopilj „bastard, servitor”, kopilje „servitoare”; bg. kópele, kópile, kopelák „bastard”; sb. kópile „bastard”, kopilan „flăcău”, v. rus. kopelŭ „bastard”, rut. kopyl, sl. kopilŭ „bastard”, mag. kópé „haimana”, în ngr., bg. și sb. cu un număr de der. locali. Aceste cuvinte nu se explică prin nici o limbă cunoscută, iar răspîndirea lor geografică nu permite să presupunem un punct de plecare diferit de rom., limbă în care, pe de altă parte, o aton și l final (înainte intervocalic) nu permit căutarea unui etimon în fondul lat. ci, cel mult, în cel expresiv. Este cuvînt de uz general (ALR, I, 181), însă in Bihor a circulat cu sensul de „bastard”, care este vechi în celelalte regiuni; asupra semantismului, cf. Șeineanu, Semasiol., 200. Admit proveniența din fondul balcanic anterior latinei, Miklosich, Slaw. Elem., 10; Miklosich, Etym. Wb., 129; Berneker 564; Sandfeld 94; DAR; cf. Lahovary 325 și Rosetti, II, 115. Încercările făcute pentru a deriva acest cuvînt din lat. par a fi eșuat (de la pūpilus, după Laurian și Scriban, de la *copilis „care servește paharul”, după Meyer 198). Cuvîntul rom. a fost considerat uneori ca der. din ngr. (Cihac, II, 651); din sl. (Philippide, Principii, 44; Tiktin); din alb. (Densusianu, Hlr., 37; Meyer, Neugr. St., II, 67; Capidan, Dacor., II, 524; Philippide, II, 708); din limba gepizilor, din cuvîntul *kopilo (Diculescu, Dacor., IV, 1552); sau de la o rădăcină sl. care provine din indoeurop. *(s)kap- „a face” (Mladenov 250); cf. mai multe amănunte în DAR. Nici una din aceste ipoteze nu pare convingătoare, cu atît mai mult, cu cît pare evident că în ngr., sl. și alb. este vorba de cuvinte împrumutate, care rămîn fără explicație, dacă nu se admite originea lor rom. Der. copilă, s. f. (fiică naturală, bastardă; fată, tînără); copileț, s. m. (copil; vlăstar; scăunel cu trei picioare); copilandru, s. m. (tînăr, flăcău); copilări, vb. (a-și petrece anii copilăriei; a da în mintea copiilor); copilărie, s. f. (perioadă a vieții omenești de la naștere pînă la adolescență; faptă, purtare de copil, naivitate; ramolisment); copilăros, adj. (ca un copil); copilăresc, adj.(al copilului, propriu copilului); copilărește, adv. (în felul copiilor); copili, vb. (a tăia lăstarii sau crengile care nu poartă rod, a lăstări); cópilă, s. f. (acțiunea de lăstări porumbul); copilăret (var. copilărime), s. n. (mulțime de copii); copilitură, s. f. (Trans., bastard).

Sursa: DER