ócină (ócine), s. f. – Patrimoniu, moștenire. Sl. otičina (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 233), cf. oteț. – Sec. XVI, înv., ca și toate der. – Der. ocinaș, s. m. (moștenitor, proprietar rural); ocina, vb. (a moșteni); ocinătoare, s. f. (înv., teren); ocinător, s. m. (înv., proprietar). Vezi definitia »

ECHINĂ, echine, s. f. 1. Urnă de pământ ars sau de metal în care grecii păstrau actele. 2. Mulură convexă, specifică ordinului doric, situată imediat sub abacă. – Din fr. échine, it. echino. Vezi definitia »

DISTOMATÓZĂ s. f. boală determinată de infestarea organismului (ficat, intestin, plămâni) cu diferite specii de distom; gălbează. (< fr. distomatose) Vezi definitia »

TELECRÓNICĂ s. f. cronică a emisiunilor de televiziune. (< tele² + cronică) Vezi definitia »

IMPOSTÚRĂ, imposturi, s. f. Acțiune, faptă de impostor; șarlatanie, înșelătorie. – Din fr. imposture, lat. impostura. Vezi definitia »