Definita cuvantului cotei
cotéi (-i), s. m.1. Cățel de salon. – 2. Cățel în general. Origine incertă. S-au propus succesiv vreun cuvînt dacic (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 274), un der. de la cot (Șeineanu, Création métaphorique, II, 15; Ruffini 114), în alb. kut(a) „cîine” (Philippide, II, 809; Pascu, Beiträge, 40), cuvîntul sl. kotelĭ „pisică”. (DAR; Scriban) sau rus. kotejko „pisică” (Candrea), ori vreun idiom anterior indoeurop. (Lahovary 326). Cel mai probabil este să avem a face cu o origine expresivă în legătură cu coteli „a iscodi” (în acest caz forma primitivă ar putea fi *cotel, cu sing. analogic) sau mai probabil coțăi „a tăia coada” (pornind de la formă primitivă *cotaie, ca potaie, alt sing. analogic); această ultimă formă se potrivește mai bine cu der. pe care îi propunem în continuare. Der. coteică, s. f. (cățea); cotaibă, s. f. (coteț de cîini), încrucușare cu colibă, cocioabă, cociorbă (după DAR, din rut. kotóbanja „coș în care se pune cloșca”); cotarlă, s. f. (cățel, potaie), cu var. cotîrlă, (Trans.) cocearlă, șarlă (după Șeineanu, Chien, 220, de la un romanic *kota „cîine”; pentru Candrea, în legătură cu bg. kotora „pisică”; după Scriban din mag. kutya „cîine”); cotîrlău (var. Banat cotîrloniu), s. m. (flăcău, fecior); cotîrleț, s. n., sau cotîrneață, s. f. (ogradă, poiată), cuvinte încrucișate cu coteț și coteneață (după Candrea, bg. kotara, kotarnik); cotîngan, s. m. (Trans., flăcău, fecior), pus în legătură de DAR cu mag. katangoló „care umblă făcînd zgomot”, de Densusianu, GS, I, 350, cu cătană „soldat”, și de Diculescu 180 și Scriban cu v. germ. și suedezul kutte sau kutti „flăcău”; cotoarbă, s. f. (femeie stricată; ghinion, nenoroc); cotîrje, s. f. (poreclă dată persoanelor sau animalelor bătrîne și slabe), probabil prin confuzie cu cocîrja „a îndoi” (după S. Pop, Dacor., V, 178, și DAR, din sb. kotrešan „ciufulit”); cotic, s. m. (Trans. de Nord, tînăr leneș).

Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu cotei
TEMÉI, temeiuri, s. n. 1. Lucrul sau partea cea mai importantă din ceva; temelie, fundament, bază. ◊ Loc. adj. De temei = de bază, solid, serios; însemnat, important. Fără (sau lipsit de) temei = fără bază reală, neîntemeiat, fictiv. ◊ Loc. adj. și adv. Cu temei = a) întemeiat; solid; b) (care este) de-a binelea, temeinic. 2. Motiv, pricină, cauză; prilej. 3. (Pop.) Toi, miez, mijloc (al unei acțiuni, al unui interval de timp). Temeiul nopții. 4. (Înv.) Grosul unei armate. – Din sl. temelĩ. Vezi definitia »
teméi (-iuri), s. n.1. (Înv.) Temelie, fundament. – 2. (Trans.) Suport, soclu. – 3. Esență, bază, fundament. – 4. Importanță, esență. – 5. (Înv.) Grosul, partea principală a unei armate. – Mr. θimel’u. Mgr. θεμέλιον (Roesler 577; Murnu 55; Iordan, Dift., 134), poate parțial prin intermediul sl. (bg., sb., cr.) temelj.Der. temeinic, adj. (fundat, bazat, autorizat, solid, trainic); netemeinic, adj. (nesigur, îndoielnic, inconstant); temeinicie, s. f. (soliditate, seriozitate); netemeinicie, s. f. (lipsă de soliditate); întemeia, vb. (a funda; a institui, a crea; refl., a se baza, a se clădi pe ); întemeietor, adj. (fondator); neîntemeiat, adj. (nefondat). Cf. temelie. Vezi definitia »
ADIGHEI, reg. autonomă în Federația Rusă (C.S.I.); 7,6 mii km2; 432 mii loc. (1989). Centrul ad-tiv: Maikop. Expl. de petrol; ind. constr. de mașini, prelucr. lemnului, alim., tutun. Vezi definitia »
ACULEI- elem. „spin, ghimpe”. (< fr. aculéi-, cf. lat. aculeus) Vezi definitia »
șuveí3, vb. IV (reg.) a sta cu capul înclinat într-o parte. Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z