SUBDOMINÁNTĂ, subdominante, s. f. (Muz.) Treapta a patra a modurilor major sau minor. ♦ Acord construit pe treapta a patra a modurilor major sau minor. – Sub¹- + dominantă (după fr. sous-dominante). Vezi definitia »

GRÍPĂ, gripe, s. f. Boală infecțioasă și contagioasă, de natură virotică, localizată la nivelul aparatului respirator, care se manifestă prin stare generală proastă, febră, inflamația căilor respiratorii superioare, dureri musculare și de cap etc. ♦ P. gener. Nume dat unor afecțiuni sezoniere care se manifestă prin febră și catar nazal sau bronhial. – Din fr. grippe, germ. Grippe. Vezi definitia »

CÁUĂ s. f. (Reg.) Ființă imaginară, înspăimântătoare, cu care sunt speriați copiii. [Pr.: -ca-uă] – Cf. ucr. kava. Vezi definitia »

CUTĂRÍCĂ pron. nehot. (Fam.) Diminutiv al lui cutare¹; cutăriță. – Cutare¹ + suf. -ică. Vezi definitia »

schímă (-me), s. f. – 1. Formă, figură. – 2. Gest, grimasă, mină. – 3. Înfățișare, aspect, aparență. – 4. Nălucă, stafie, duh rău, drăgaică. – 5. Ținută, îmbrăcăminte, veșmînt. – Var. înv. shimă, Mold. (sensul 4) știmà. Mgr. σχῆμα (Cihac, II, 696; Roesler 675; Gáldi 248). Este dubletul lui schemă, s. f., din fr. schéma, der. schematic, adj., din fr. schématique; schematism, s. n., din germ. Schematismus, cu var. Trans.; șematism, s. n. (schemă); schematiza, vb., din fr. schématiser. Der. schimnic (var. schivnic și der.), s. m. (eremit, pustnic, anahoret), din sl. skimĭnikŭ ‹ skima „rasă călugărească” (Cihac, II, 331; Conev 109); schimnică, s. f. (pustnică); schimnici, vb. (a trăi ca un schimnic); schimnicie, s. f. (viață de anahoret); schimnicesc, adj. (de schimnic); schimonosi (var. Mold. schimosi), vb. (a deforma, a desfigura; a imita, a parodia), cu suf. expresiv -si, poate atașat direct la ngr. ἄσχημω, aorist ἀσχημώνω „a se purta urît” (Murnu 50; după Rosetti, Studii ling., 30, schimosi este ngr. άσϰημίζω); schimonoseală (var. schimonositură), s. f. (imitație, parodie, reproducere proastă; avort, monstru; strîmbătură, grimasă); șteamătă, s. f. (fantasmă, viziune, arătare), în Trans., și Bucov., probabil din pl. gr. σϰήματα (Pușcariu, Dacor., V, 411), cf. știmă și așteamăt; scheamătă, s. f. (Trans., trăsătură, umbră), var. a cuvîntului anterior (glosată greșit de Scriban: „rest, fragment”). Relația acestor cuvinte din umbră cu sb. štimati „a crede” (Iordan, RF, II, 272), pare îndoielnică. Vezi definitia »