HUCI, huciuri, s. n. (Reg.) Pădure mică, tânără și deasă; tufiș, crâng, huceag. ◊ Expr. A umbla huci-marginea = a umbla fără rost, fără țintă. – Din ucr. husca „desiș”. Vezi definitia »

síci (-iuri), s. n. – 1. Parte rotunjită a arșicului. – 2. Armaș, ministru al poliției, slujbă care se obține la jocul de arșice, la tragerea cu fața în sus. Origine îndoielnică. După Tiktin, din tc. sicn „închisoare”, seccan „temnicer”; mai puțin probabil din tc. sik „masiv” (Șeineanu, II, 321). Vezi definitia »

zburătăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zburătăcésc, imperf. 3 sg. zburătăceá; conj. prez. 3 să zburătăceáscă Vezi definitia »

a o biliștroci expr. (adol.) a da de necaz. Vezi definitia »

BUMBĂCÍ, bumbăcesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A căptuși cu bumbac; a vătui. ♦ Fig. (Fam.) A bate zdravăn pe cineva. – Din bumbac. Vezi definitia »