LAC s.n. Soluție de bază de oxid de aluminiu gelatinos, amestecată uneori cu un colorant, folosită în pictură. ♦ Suc rășinos al unor arbori din Extremul Orient, din care se prepară o soluție pentru lustruit mobile. ♦ Lichid cu care se acoperă unele corpuri pentru a le feri de umezeală, de rugină etc. [Cf. fr. laque, germ. Lack, lat. lacca < pers. lakk – culoare roșie < hind. lakh]. Vezi definitia »

cinác², cináce, s.n. (reg.) barcă, luntre. Vezi definitia »

buiác (buiácă) adj. – 1. Nechibzuit, nebunatic. – 2. Exaltat, nebun, aiurit. – 3. Chefliu, petrecăreț. – 4. (Înv.) Exuberant, roditor. Sl. bujakŭ „nebun” (Miklosich, Slaw. Elem., 16; Lexicon, 48; Cihac, II, 32; Berneker 98). Pentru sensul 4, cf. fr. herbes folles. Cf. buiestru, buimac. Der. buieci (var. buici), vb. (a prospera, a fi din belșug; a se mîndri; a chefui); buiecie, s. f. (mîndrie, nebunie); îmbuieci, vb. înv. (a se mândri; a se îngrășa). Vezi definitia »

SALMIÁC s. n. clorură naturală de amoniu; țipirig. (< germ. Salmiak) Vezi definitia »

picior de drac expr. (intl.) șapte ca valoare a fețelor celor două zaruri (în jocul de barbut). Vezi definitia »