loc public Vezi definitia »

MONOBLÓC, (1) adj. invar., (2) monoblocuri, s. n. 1. Adj. invar. Care este constituit dintr-o singură piesă, dintr-o singură bucată. 2. S. n. Dispozitiv, aparat sau sistem tehnic format dintr-un singur bloc nedemontabil. – Din fr. monobloc. Vezi definitia »

a lua la mijloc (pe cineva) expr. a ironiza (pe cineva), a batjocori (pe cineva). Vezi definitia »

SFEȘTÓC, sfeștoace, s. n. Mănunchi de busuioc folosit pentru stropirea cu apă sfântă. – Cf. rus. svitok, bg. svităk. Vezi definitia »

BLOC, blocuri, s. n. 1. Bucată mare dintr-o materie solidă și grea; masă solidă dintr-o singură bucată. Bloc de piatră. 2. Grămadă de lucruri considerate ca alcătuind o masă unică. ◊ Loc. adv. În bloc = împreună, laolaltă. ♦ Bloc de desen = teanc de foi de hârtie tăiate egal și prinse între ele, întrebuințate la desenat. 3. Clădire de dimensiuni mari, cu numeroase etaje. 4. Alianță, înțelegere (între state, partide, grupări etc.) pentru realizarea unor scopuri comune. ♦ (Înv.) Blocadă. 5. Piesă metalică turnată care cuprinde unul sau doi cilindri și cutia sertarului unei mașini cu aburi (sau cilindrii motorului cu ardere internă, camerele de răcire și conductele de distribuție). 6. (În expr.) Instalație de bloc = instalație de cale ferată care servește la siguranța circulației prin automatizarea comenzilor și manevrelor. – Fr. bloc, (3) germ. Block[haus]. Vezi definitia »