ȚÂMP, țâmpuri, s. n. (Reg.) Coapsă de animal; copan. – Magh. comb. Vezi definitia »

HIPOCÁMP s.m. 1. (Mit.) Animal fabulos cu corp de cal, cu două picioare și coadă de pește, care trăgea carul lui Neptun. 2. Mic pește de mare de forma unui cal. 3. Excrescență de substanță cenușie, în planșeul ventriculilor laterali. (< fr. hippocampe) Vezi definitia »

cîmp (-puri), s. n. – 1. Șes, cîmpie. – 2. Teren lucrat, ogor, lan; activități proprii agriculturii. – 3. Fond, teren, teatru, scenariu în care se desfășoară o acțiune sau în care se situează o acțiune sau în care se situează un obiect. – 4. Fond. – 5. În heraldică, sferă, domeniu. – 6. Regiune, porțiune, suprafață. – 7. Frîu. – Var. cîmp (pl. cîmpi). Mr. cîmpu, megl. cǫmp. Lat. campus (Pușcariu 361; Candrea-Dens., 338; REW 1563; DAR); cf. it., sp., port. campo, prov., cat. camp, fr. champ. Pl. cîmpi se folosește aproape exclusiv în expresiile a bate cîmpii, a lua cîmpii. Der. cîmpean, adj. (țărănesc, campestru); cîmpeancă, s. f. (țărancă); cîmpenesc, adj. (țărănesc, rustic); cîmpenește, adv. (în mod rustic); campestru, adj. (campestru), din it. campestro; cîmpină, s. f. (ogor); cîmpos, adj. (neted, plan). După Candrea, Elementele, 403, din rom. provin rut. kempa, kympyna „insuliță”. Vezi definitia »

camp de lupta Vezi definitia »

strătímp s.n. (înv.; în expr.) din strătimp = din timpuri străvechi; de demult. Vezi definitia »