Definita cuvantului tutelă
TUTÉLĂ s.f. 1. Autoritate dată de lege unei persoane sau acceptată de bunăvoie de aceasta, de a avea grijă, în mod gratuit, de o persoană minoră și de averea sa sau de o persoană pusă sub interdicție. 2. Ținere a unei persoane, a unui stat etc. (în mod abuziv) sub ascultare, sub dependență. ♦ (Fig.) Ocrotire, sprijin. [< lat., it. tutela, fr. tutelle].
Sursa: DN
Sursa: DN
Cuvinte ce rimeaza cu tutelă
ARNÉZĂ s. f. figură de stil prin care se scot în evidență însușiri legate de o anumită calitate omenească. (< fr. arnèse) Vezi definitia »
EFERVESCÉNȚĂ s. f. 1. degajare activă, puternică de gaz în masa unui lichid, în cursul unei reacții chimice. 2. (fig.) agitație, frământare, fierbere. (< fr. effervescence) Vezi definitia »
PUTÍNȚĂ, putințe, s. f. 1. Posibilitate, capacitate de a face ceva. ◊ Loc. adv. Peste putință = imposibil (de realizat); mai presus de puterile cuiva. Cu putință = posibil. După putință = potrivit cu mijloacele sau cu posibilitățile cuiva. ◊ Expr. A fi (sau a-i fi cuiva) cu putință (să...) = a(-i) fi posibil, a (se) putea (să...) Cel mai... cu putință = cel mai... posibil, extrem de..., în cel mai înalt grad. A face tot ce-i stă în putință = a face tot ce poate, a depune toate eforturile. A fi în putința cuiva să... sau a-i sta (cuiva) în putință = a corespunde cu posibilitățile de realizare ale cuiva. Fără putință de... = fară a putea să... 2. (Fiz.; înv.) Putere. – Lat. potentia. Vezi definitia »
CICLOÍDĂ s.f. Curbă descrisă de un punct al unui cerc mobil, care se rostogolește fără alunecare pe o dreaptă fixă situată în planul cercului. [Pron. -clo-i-. / < fr. cycloïde, cf. gr. kyklos – cerc, eidos – formă]. Vezi definitia »
ETERODÍNĂ s. f. v. heterodină. Vezi definitia »