MANDÁT s.n. 1. Împuternicire dată cuiva de către o persoană sau de către o autoritate de a vorbi sau de a lucra în numele său. ◊ Teritoriu sub mandat = formă de administrare a fostelor colonii încredințate după primul război mondial spre administrare altor state. 2. Ordonanță judecătorească prin care o persoană este chemată în fața justiției sau este încarcerată. ◊ Mandat de arestare = ordin dat de o autoritate judiciară prin care se dispune arestarea cuiva; mandat de aducere = ordin prin care se dispune aducerea (cu forța) în fața unei instanțe a unui martor (într-o pricină penală). 3. Ordin de plată dat de un deponent de fonduri depozitarului său. ◊ Mandat poștal = formular-tip pentru expedierea banilor prin poștă. [Cf. fr. mandat, it. mandato, lat. mandatum, germ. Mandat]. Vezi definitia »

INTITULÁT, -Ă, intitulați, -te, adj. Purtând numele, denumit, numit... [Var.: (pop.) întitulát, -ă adj.] – V. intitula. Vezi definitia »

DEMATERIALIZÁT, -Ă adj. Care nu mai are caracterele materiei. [Cf. fr. dématérialisé]. Vezi definitia »

ANEANTIZÁT, -Ă, aneantizați, -te, adj. Care a fost distrus în întregime, care a fost redus la nimic. [Pr.: -ne-an-] – V. aneantiza. Vezi definitia »

întrohnát, -ă, adj. (înv.) cu guturai, cu troahnă. Vezi definitia »