témnic (-ce), s. n. – Adăpost în pămînt în care se țin stupii iarna. Sl. tĭmĭnŭ „întunecat”, cu suf. -nic, cf. tainic, dornic (Cihac, II, 407; Tiktin; Candrea). – Der. temniță, s. f. (închisoare), din sl. tĭmĭnica (Miklosich, Slaw. Elem., 50), cf. bg. tămnicŭ, sb., cr. tamnica, slov. temnica, pol. ciemnica, mag. tömlöcz; temnicer, s. n. (paznic de închisoare, gardian), cf. sl. tĭmĭničarŭ „deținut”; întemnița, vb. (a încarcera). Vezi definitia »

VÉȘNIC, -Ă, veșnici, -e, adj. Care există de totdeauna și va exista întotdeauna; etern. ◊ Somnul cel veșnic = moartea. ♦ (Prin exagerare) Care are durată lungă; continuu, permanent. ♦ (Adverbial) Întruna, mereu, necontenit. [Var.: (înv. și pop.) vécinic, -ă adj.] – Din sl. vĕčinŭ. Vezi definitia »

DELTÁIC, -Ă, deltaici, -ce, adj. Care ține de deltă, privitor la deltă. [Pr.: -ta-ic] – Din fr. deltaïque. Vezi definitia »

TERMINOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la terminologie, de terminologie. [< fr. terminologique]. Vezi definitia »

GAZOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la gazometrie, de gazometrie. [< fr. gazométrique]. Vezi definitia »