SOBRIETÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi sobru; simplitate, concizie, austeritate (în aspect, în felul de a fi). 2. Cumpătare, moderație în felul de a mânca, de a bea, de a se îmbrăca etc. [Pr.: -bri-e-] – Din fr. sobriété, lat. sobrietas, -atis. Vezi definitia »

OFICIALITÁTE s.f. 1. Caracterul a ceea ce este oficial. ◊ (Jur.) Principiul oficialității = principiu potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale, pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 2. (La pl.) Autoritățile oficiale ale unui stat, ale unui oraș. [Pron. -ci-a-. / cf. fr. officialité]. Vezi definitia »

ORIGINALITÁTE, (2) originalități, s. f. 1. Însușirea de a fi original (2, 3); spec. fel particular de a fi. 2. Faptă originală (3); ciudățenie, excentricitate, extravaganță. – Din fr. originalité. Vezi definitia »

cínste s. f. – 1. Onoare, probitate, integritate. – 2. Onoare, prestigiu. – 3. Onoare, cumințenie, castitate, neprihănire. – 4. Onoare, demnitate, distincție. – 5. Onoare, considerație, respect, stimă. – 6. Dar, cadou, plocon. – 7. Invitație, poftire la băutură sau mîncare. – 8. Funcție, slujbă, demnitate. – 9. (Pl.) Dar propter nuptias oferit de rudele miresii. Sl. čĭstĭ „venerație” (Miklosich, Slaw. Elem., 53; Cihac, II, 52); čistiti „respectat.” N pare să se fi introdus din epoca sl., prin contaminare cu čęstĭ „parte, soartă” (DAR). Der. cinsteș, adj. (onest, drept; demn; impunător, mîndru); cinstaș, s. m. (persoană care oferă un dar miresei); cinsteț (var. cinstelnic), adj. (cinstit; distins), de la vreun nume de plantă sl., ca rut. čistec, pol. czysciec, sb. čistac, cf. Berneker 158 și DAR; cinsti, vb. (a onora, a respecta; a venera; a adora; a ține, a păstra, a respecta; a onora, a acorda distincții, a distinge, a recompensa; a face cadou, a dărui; a invita, a pofti, a oferi mîncare sau băutură; a închina paharul), din sl. čistiti, cu evoluție semantică paralelă lui cinste; cinstit, adj., (respectabil, distins, venerabil, demn; onest, drept, corect; înv., nobil; f. curată, castă, pură, inocentă, neprihănită; fam., cherchelit, afumat); cinstitor, adj. (politicos, amabil; care cinstește); necinste, s. f. (dezonoare, rușine, terfelire, lipsă de onestitate); necinsti, vb. (a dezonora, a păta; a profana; a dezonora, a viola, a forța, a silui), necinstit, adj. (dezonorat; incorect; profanat; f. violată; siluită); necinstitor, adj. (lipsit de respect; siluitor); descinsti, vb. (rar, a dezonora, ca silui). Vezi definitia »

RELATIVITÁTE s. f. 1. Faptul de a fi relativ. 2. Proprietate a mărimilor fizice de a avea valori dependente de condițiile concrete în care se efectuează măsurarea lor sau de sistemul de referință la care sunt raportate. ◊ Teoria relativității = teorie fizică a interdependenței dintre spațiu, timp și materia în mișcare, prin care se stabilesc, cu precizie mai mare decât în fizica clasică, legile generale ale tuturor fenomenelor fizice și pentru cazurile în care vitezele corpurilor nu sunt neglijabile față de viteza de propagare a luminii în vid. – Din fr. relativité. Vezi definitia »