cureá (curéle), s. f. – 1. Fîșie lungă din piele, material plastic etc. folosită ca cingătoare. – 2. Bici. – 3. Șiret de piele. – 4. Centură, fașă, legătură. – 5. Toartă, mîner de piele al unor obiecte grele. – 6. (Înv.) Măsură de 16 picioare. – 7. Limbă de pămînt, margine de grind. – 8. Dans popular. – 9. (Înv.) Joc de noroc tipic pentru unii șarlatani care frecventau tîrgurile, interzis în 1820 de domnitorul Alexandru Șuțu. – Mr. curao, megl. curauă. Lat. corrigia (Diez, I, 250; DAR). Rezultatul rom. este normal, în privința fonetismului, cf. Rosetti, I, 75; totuși, se preferă adesea un der. ipotetic de la corium (Densusianu, Rom., XXXIII, 277), de tipul *corella (Pușcariu 459; Iordan, Dift., 59) sau *coriella (Meyer, Alb. St., IV, 79; Pascu, I, 73); însă cf. sard. korria, sp. correa. Sensul 7 apare și în sard. – Der. curelar, s. m. (meșter care face curele, hamuri); curelărie, s. f. (meșteșugul curelarului; atelierul curelarului); curelușe, s. f. (bici); încurela, vb. (a strînge în curele, a încinge). Din ro, par a proveni ngr. ϰουρέλι „cîrpă” și ϰουρελιάζφ „ a tăia în fîșii; a face bucăți”, și mag. kurélye (Edelspacher 17).

Sursa: DER