Definita cuvantului daună
dáună (dáune), s. f. – Pagubă, prejudiciu. Se consideră în general der. de la lat. damnum (sec. XIX), cu fonetismul ca în scamnum › scaun, și cu f. de la pagubă (Philippide, Principii, 66; Tiktin; Candrea; Scriban); însă această explicație nu este satisfăcătoare, deoarece cuvîntul apare pentru prima oară la scriitorii romantici (Negruzzi, Alecsandri), care nu aveau suficientă pregătire filologică pentru a-și imagina sau simți astfel de analogii. Pușcariu 488-490 crede că este vorba de un cuvînt tradițional din fondul latin (cf. REW 2348), și Philippide, II, 639 îl pune în legătură cu alb. dëmoń „a dăuna”; lipsesc însă dovezi cu privire la uzul său. Cuvîntul necesită un studiu care deocamdată nu există. – Der. dăuna, vb. (a dăuna, a prejudicia); dăunător, adj. (dăunător); dăunos, adj. (lacom, dăunător); desdăuna, vb. (a despăgubi), pe baza fr. dédommager.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu daună
șpițuiálă s.f. (reg.; în loc. vb.) a da în șpițuială = a triora (grâul). Vezi definitia »
DUMÍNICĂ, duminici, s. f. Ultima zi a săptămânii, folosită de obicei ca zi de repaus legal. ◊ Loc. adj. De duminică = (despre haine) care se poartă în zilele de sărbătoare; care este de calitate (mai) bună. ♦ (Adverbial) În prima duminică următoare zilei în care ne aflăm; (art.) în fiecare duminică. [Var.: dumínecă s. f.] – Lat. [dies]dominica. Vezi definitia »
garáfă (garáfe), s. f. – Sticlă cu gîtul lung. – Var. carafă. Mr. garafă. Ngr. γαράφα (Meyer 119, DAR), cf. alb. gharraf. Var., din fr. carafe. Vezi definitia »
ELÍTĂ s. f. 1. ceea ce este mai bun, mai demn de a fi ales. ♦ de ~ = ales, deosebit. 2. parte a unei societăți împărțite în clase antagoniste, care are o poziție superioară în ansamblul grupului social respectiv. ♦ teoria ~lor = elitism. 3. plantă izolată care întrunește în cea mai mare măsură complexul de caractere și însușiri pentru ameliorare. (< fr. élite) Vezi definitia »
ciupercă, ciuperci s. f. (glum.) pălărie. Vezi definitia »