ajún (ajúnuri), s. n. – 1. Post. – 2. Zi sau perioadă de timp care preced anumite sărbători care presupun post și mai ales ajunul Crăciunului și al Anului Nou. – 3. Zi sau periodă de timp care preced un eveniment în general. – Var. arjun. Mr. ağun „pe nemîncate, flămînd”, istr. jun. Lat. iaiūnus (formă reconstruită în mod ipotetic la Plaut; cf. Corominas, I, 344); probabil prin disimilare *aiūnus; cf. alb. ağenoj, v. napol. iagiuna, genov. zazun, fr. jeun, sp. ayuno, (este posibil ca fr. à jeun să reprezinte un mai vechi *ajeun, unde -a a fost înțeles ca prep.). În general ajun se explică drept der. postverbal de la ajuna, și acesta ca rezultat al lat. *aiūnāre (Meyer, Alb. St., IV, 88; Philippide, O rămășiță, 16; Philippide, II, 645; Pascu, Beiträge, 16; Pascu, I, 29), de la eiūnāre (Diez, I, 214; Pușcariu 49; Candrea-Dens., 31; REW 4581; DAR), sau de la *ieiūnāre (Cipariu, Gram., 122). Der. ajuna, vb. (a ține post); ajunat, s. n. (ajun, post); ajunător, adj. (care postește). Vezi definitia »

vierșún s. n. – Prinsoare, rămășag. Origine incertă. Ar putea proveni din lat. versĭonem, probabil cu sensul de „schimbare”, ca în versūra. Trebuie să se țină cont că e cuvînt înv., care apare numai la Dosoftei, autor la care abundă improprietățile; astfel că e posibil ca glosarea propusă de noi, care este în general acceptată, să nu fie exactă. – Der. înverșuna (var. învi(e)rșuna), vb. refl. (a se îndîrji, a se încăpățîna), cuvînt explicat uneori prin lat. inversionāre (Pascu, Rtim., 26), prin mag. gerjszteni „a excita”, imposibil fonetic (Cihac, II, 509), și prin mag. versény „luptă” (Pușcariu, Lat. ti, 67; DAR), care și mai puțin se potrivește fonetic. Vezi definitia »

CĂPCĂÚN, căpcăuni, s. m. Ființă fabuloasă din mitologia populară românească, închipuită cu trup de om și cu cap de câine, uneori cu două capete și cu două guri, despre care se spune că mânca oameni. ♦ Epitet dat unui om rău, crud, sălbatic. Cap¹ + câine (după ngr. kinokefalos). Vezi definitia »

- Propun să fie definite ca „juxtanime” cuvintele care pot fi descompuse (nu după principiul despărțirii în silabe) în două sau mai multe cuvinte cu înțelesuri ferme cât mai aproape de formele neflexionate. – Exemple: in-cap-abil, cap-cană, par-ten-eră, aruncă-tură, far-mac-ie – P.S. Propun deasemenea, denumirea de forme juxtanimice pentru exemple cum ar fi: cot-cod-ace (Arghezi), cale-'n-dar (poetic) cât și pentru cele care, în ansamblu, ar căpăta anumite înțelesuri, în genul; în-cer-cat sau în-cur-cat(scuze!) – P.S.II Nefiind specialist, meseria mea fiind matematica, fizica, astronomia și (neatestat)filosofia, îmi cer scuze dacă din lipsă de informare bat la porți deschise. Al dvs.Prof.Gh.C.Dinulescu-Câmpina (tel.0752145670) Vezi definitia »

TUN, túnuri, s. n. ~ 4. (Arg.) Afacere ilegală (escrocherie, furt, spargere etc.) de proporții, cu mari sume puse în joc și cu beneficii considerabile pentru participanți. [R. Zafiu – Diversitate stilistică în româna actuală] Vezi definitia »