Definita cuvantului descăleca
descălecá (descálec, descălecát), vb. – 1. A se da jos de pe cal. – 2. A popula, a se așeza într-un loc determinat. – Var. descălica. Mr. discalic. De la încăleca, după echivalența încuia-descuia, îmbrăca-desbrăca, etc. Totuși, se are în vedere adesea posibilitatea unui lat. *dĭscaballĭāre (Candrea-Dens., 214; REW 1439; Tiktin; Candrea), cf. sp. descabalgar; ipoteză puțin probabilă, mai ales dacă se ține seama de conservarea lui i aton. Cel de al doilea sens se datorează desigur unei influențe turanice, căci se știe că anumite seminții turanice trăiau în corturi portabile și că, pentru ele, „a descăleca” însemna a alege un loc pentru a-l popula provizoriu. – Der. descălecat, s. n. (acțiunea de a descăleca; întemeiere, colonizare); descălecător, s. m. (întemeietor); descălecătură, s. f. (înv., întemeiere).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu descăleca
SCARIFICÁ vb. tr. 1. a scormoni suprafața unei șosele care trebuie refăcută pentru a asigura o legătură mai bună între noile și vechile materiale. ◊ a afâna pământul cu scarificatorul. 2. (med.) a cresta ușor pielea pentru provocarea unei sângerări, aplicarea ventuzelor etc. (< fr. scarifier, lat. scarificare) Vezi definitia »
YÚCCA s.f. (Bot.) Plantă liliacee din India și America, aclimatizată în țările temperate. ♦ Fibră textilă obținută din această plantă. [Scris și yuca. / < engl., fr. yucca, cf. fr., sp. yuca]. Vezi definitia »
CUMINECÁ, cumínec, vb. I. Refl. și tranz. (În practicile religiei creștine) A primi sau a da cuminecătura; a (se) împărtăși, a (se) griji. ♦ Tranz. A anula, a face să fie iertate prin cuminecătură un păcat, o greșeală. [Var.: cuminicá vb. I] – Lat. *comminicare (= communicare). Vezi definitia »
CAUSTIFICÁ, caustífic, vb. I. Tranz. A transforma carbonații alcalini în alcalii caustice; a causticiza. [Pr.: ca-us-] – Cf. fr. caustification. Vezi definitia »
TOPSICÁ, topsichez, vb. I. Tranz. (Pop., în descântece) A otrăvi, a învenina; a intoxica. – Lat. toxicare. Vezi definitia »