Definita cuvantului doagă
doágă (doáge), s. f. – Bucată de lemn încovoiată care formează corpul unor vase. – Mr., megl. doagă, istr. (duge). Lat. doga, din gr. δοχή (Cihac, I, 78; Diez, I, 155; Pușcariu 536; Candrea-Dens., 501; REW 2714); cf. it., prov., cat., sp. doga, fr. douve, și alb. dogë, ngr. δόγα, ντούγα, sb., mag. duga (istr. provine din sb.). După Cihac, II, 96, ar proveni din sl., cu toate că admisese înainte proveniența din lat.; aceasta este și opinia lui Miklosich, Slaw. Elem., 21. – Der. dogar, s. m. (persoană care face butoaie), care poate fi reprezentant direct al lat. dogārius (Pușcariu 539; Densusianu, Hlr., I, 159; REW 2715), sau mai probabil der. intern, cu suf. -ar; dogar, s. n. (teslă); dogărie, s. f. (atelier unde se lucrează doage); dogi, vb. (a desface doagele butoiului; a deschide, a crăpa; a produce sunetul caracteristic butoaielor crăpate sau clopotelor stricate; despre voce, a suna răgușit).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu doagă
FÓRJĂ, forje, s. f. 1. Instalație simplă, fixă sau mobilă, pentru încălzirea metalelor în vederea forjării lor la cald. ◊ Forjă de câmp = forjă portativă cu vatră de fontă și cu un ventilator acționat cu piciorul prin intermediul unei pedale. 2. Cantitate de metal care se încălzește o dată la forjă (1). 3. Forjărie. – Din fr. forge. Vezi definitia »
ARBORICULTÚRĂ s. f. cultura arborilor și a arbuștilor. (< fr. arboriculture) Vezi definitia »
BÂCÂIÁLĂ s. f. Tic-tac; sunetul clopoțelului. (din bâc) Vezi definitia »
RECALESCENȚĂ s. f. creștere spontană a temperaturii unui metal în curs de răcire. (< fr. recalescence) Vezi definitia »
NEVRODERMÍTĂ s.f. v. neurodermită. Vezi definitia »