Definita cuvantului doină
dóină (dóine), s. f. – Cîntec elegiac tipic, gen liric al poeziei populare, caracterizat prin adînca sa emotivitate și bazat în principal pe sentimentul dorului. – Var. (Trans.) daină. Sl. (sb.) daljina „depărtare”, ca sb. haljina › haină; nume explicabil datorită sentimentului de singurătate și dor, care corespunde celui exprimat de cuvîntul portughez saudade. Celelalte explicații par insuficiente. Pentru Hasdeu, Col. lui Traian, 1882, 397 și 529, este cuvînt trac; după Cihac, II, 98, din sb., cr. dvojnica „fluier ciobănesc” și legat de lituan. dainá „cîntec popular”. Pentru Scriban, der. din germ. med. don, ton, din lat. tonus. O veche teorie, amintită cu rezerve de Tiktin, consideră doină ca der. de la lat. dolĕre, așa cum moină ar fi reprezentant al lui mollis. – Der. doina (var. doini), vb. (a compune sau a cînta doine); doinaș, s. m. (cîntăreț de doine). – Din rom. provine rut. dojna (Candrea, Elemente, 407).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu doină
CÚLĂ s. f. pelerină cu glugă și cu mâneci largi purtată de unele ordine călugărești. (< fr. coule) Vezi definitia »
v'ânătă (legumă) s. f., g.-d. art. vínetei; pl. vínete Vezi definitia »
CÍZMĂ, cizme, s. f. Încălțăminte de piele, de cauciuc, de material plastic etc. cu carâmbul înalt până spre (sau peste) genunchi; ciubotă. ◊ Expr. Prost ca o cizmă = foarte prost. – Din magh. csizma. Vezi definitia »
TOXICÓZĂ, toxicoze, s. f. Infecție gravă a copiilor mici, manifestată prin diaree, vomă, denutriție etc. – Din fr. toxicose. Vezi definitia »
PERNÚȚĂ, pernuțe, s. f. 1. Perniță (I 1). 2. Perniță (I 2). 3. Parte proeminentă si moale a extremității labei la feline; p. ext. (impr.) proeminență situată în partea superioară extremă a copitei calului. [Var.: (reg.) perinúță s. f.] – Pernă + suf. -uță. Vezi definitia »