Definita cuvantului domiri
domirí (-résc, -ít), vb. – 1. (Înv.) A liniști, a potoli, a împăca. – 2. (Refl., înv.) A ceda, a se preda. – 3. (Refl.) A înțelege, a se convinge. – 4. A lămuri, a explica. – Var. dumiri, dumeri. Sl. miriti sę „a face pace”, de la mirŭ „pace”, cf. omiriti „a împăca”; trebuie presupusă adăugarea pref. exhaustiv do-, ca în cazurile doborî, dogori, etc. Totuși, după Cihac, II, 193, acest cuvînt se explică în general prin sl. *domĕriti „a măsura complet”, cf. rus. domjeriti „a măsura ce lipsește” (Tiktin; Berneker; Candrea; Scriban), cu toate că explicația este sub toate aspectele insuficientă (însuși Tiktin remarcase că primele două sensuri nu se potrivesc cu acest ultim etimon). – Der. nedumerit (var. nedomirit), adj. (care nu înțelege); nedumerire (var. nedomirire), s. f. (îndoială, întrebare).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu domiri
MICROHÉNRI, microhenri, s. m. (Fiz.) A milioana parte dintr-un henri. – Scris și microhenry / din fr., engl. microhenry. Vezi definitia »
unsurí, unsurésc, vb. IV (reg.) a unge, a umple, a mânji cu grăsime. Vezi definitia »
lucruri facute rau; in stangism; care nu sunt facute bine sau care nu trebuie ; stangista/stangisti/stangist/.!? Vezi definitia »
SPORÍ, sporésc, vb. IV. 1. Intranz., refl. și tranz. A crește sau a face să crească; a (se) mări, a (se) înmulți. 2. Intranz. A progresa, a înainta, a avea spor2. 3. Intranz. (Înv.) A-și da silința, a se zori. ♦ Tranz. A împinge, a îmboldi. 4. Tranz. (Reg.) A povesti (exagerând); a flecări, a sporovăi. – Din spor2. Pentru sensul 4, cf. bg. sporja, scr. sporiti „a discuta”. Vezi definitia »
ochelari, s. m. pl. – Dispozitiv optic pentru corectarea vederii. Origine îndoielnică. Probabil din it. occhiali, cu suf. de agent -ar. Der. din lat. ocularius (Koerting 6662) sau din pol. okulary încrucișat cu ochi (Densusianu, Rom., XXXIII, 282; Tiktin), nu pare sigură. Săs. okelâr, indicat ca etimon al rom. (Drăganu, Dacor., VI, 299), provine mai curînd din acesta din urmă. După Capidan, apud REW 6038 N, din sb. okelar. – Der. ochelarist, s. m. (persoană care poartă ochelari); ochelariță (var. chelărea), s. f. (plantă, Buscutella laevigata), numită așa datorită formei samarei sale. Vezi definitia »