Definita cuvantului dup
dup interj. – Poc (exprimă zgomotul produs de o lovitură). – Var. sdup. Creație expresivă, cf. buf, hop și ngr. δοῦπος. – Der. dup, s. m. (bilă; bețișor care înlocuiește bilele la anumite jocuri de copii; smoc de păr), cuvinte care adesea sînt considerate de origine diferită, dar care provin din aceeași intenție expresivă, de a desemna un obiect rotund și greu. După Cihac, II, 105 ar trebui plecat de la dup „joc cu bile”, care ar proveni din sl. duplŭ „concav”, cf. pol. dup „scorbură”, ceh. dupa „gaură”, bg. dup(č)ĭă „a găuri”. Aceste paralele sînt evidente; însă sensul lui dup „joc de bile” nu este atestat și pare a fi rezultatul unei greșeli de interpretare a expresiei a juca în dupi „a juca popice (care trebuie să fie băgate într-o gaură)”. După Conev 40, din bg. dupka. Dublet de la dup „smoc de lînă” trebuie să fie dop, s. n. (bucată de plută cu care se astupă o sticlă; plută); se știe că un smoc de lînă sau o bucată de cîrpă este cel mai simplu dintre dopurile primitive. Cuvîntul rom. a fost explicat prin cr. tapun (Cihac, II, 99), care cu greu s-ar putea admite, și puțin sau deloc probabil pe baza gepidicul *dups (Gamillscheg, Rom. Gem., II, 251) sau a săs. dop (Meyer-Lübke, Z. vergl. Sprachf., XXXIX, 597; Dacor., III, 734; Scriban; Rosetti, II, 80). Der. dupac, s. m. (lovitură; palmă; pumn), der. cu suf. -ac (Pascu, Suf., 191; cf. Iordan, BF, I, 110; după Candrea, trebuie să se pună în legătură cu sb. dupac „lovitură”); dupăci, vb. (a lovi, a da cu pumnul; a călca în picioare; a lega); dupuros, adj. (Mold., păros, plin de smocuri); dupurlui, vb. (a jumuli, a curăța), de la pl. dupuri cu un suf. expresiv
; dupăi (var. dupui), vb. (a tropăi, a călca zgomotos); sducni, vb. (Banat, a scutura, a face să tremure); (s)dupăit, s. n. (tropăit); (s)dupăială, s. f. (tropăit); îndupăca, vb. (a se ghiftui, a înfuleca), cuvînt înv., folosit de Cantemir; îndopa, vb. (a hrăni, peste măsură, a ghiftui; a umple, a sătura; a hrăni o pasăre vîrîndu-i mîncare pe gît pentru a o îngrășa; refl., a se sătura, a se ghiftui); doapă, s. f. (femeie dolofană); dopar, s. n. (tirbușon). Din rom. provine mag. dop (Edelspacher 13) și săs. dop.
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu dup
lup (lúpi), s. m. – Animal sălbatic asemănător cu un cîine (Canis lupus). – Mr., megl., istr. lup. Lat. lŭpus (Pușcariu 1001; Candrea-Dens., 1028; REW 5173), cf. it. (lupo), sicil. lupu, prov. lop, fr. loup, cat. llob, sp., port. lobo. – Der. lupan, adj. (roșcat); lupan, s. m. (lupușor; nume de animale domestice cu părul roșcat); lupesc, adj. (de lup); lupește, adv. (ca lupii); lupărie, s. f. (loc plin cu lupi); lupei, s. m. (lup mic); lupoaică, s. f. (femela lupului); lupoaie (var. lupariță), s. f. (plantă, Orobanche ramosa). Lupare, pe care Bogrea, Dacor., IV, 830, îl derivă dintr-un lat. *lupalis, pare un cuvînt suspect. Vezi definitia »
calúp (calúpuri), s. n. – 1. Tipar, matrice, calapod, formă. – 2. Obiect adaptat, bucată. – Mr. călupe, megl. calop. Tc. kalup „tipar” (Șeineanu, II, 83; Meyer 169; Lokotsch 103); cf. ngr. ϰαλούπι, alb. kaljëp, bg. kalăp, sb. kalap. Este cuvînt cu intensă circulație europeană. În tc. provine din arab. qālib, de unde fr. acabit și calibre (Gamillscheg 6; Ronzevalle 128), și arab. provine din it. garbo (Corominas, II, 616) sau din gr. ϰαλόπους. În tc. are și sensul de „viclenie, șiretlic”, care s-a păstrat în expresia „a trage un calup” „a înșela”. Este dublet al lui calibru, s. n. (mărime; calitate personală), din fr. și al lui calapod. Vezi definitia »
MAKE-UP [MÉIC-AP] s.n. machiaj al feței. (< engl. make-up) Vezi definitia »
CRUP s. n. anghină difterică localizată pe laringe. (< fr. croup) Vezi definitia »
trup (-puri), s. n. – Corp. – Mr., megl. trup. Sl. trupŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 49, Cihac, II, 425; Conev 87), cf. bg., sb., cr., slov. trup, pol. trup „cadavru”. – Der. trupesc, adj. (corporal); trupește, adv. (corporal); trupeș, adj. (corpolent); trupeșie, s. f. (corpolență); trupean, adj. (înv., corporal); trupos, adj. (corpolent); trupoșie, s. f. (corpolență); întrupa, vb. (a incarna; a personifica). – Țig. sp. trupó, drupo (Besses 70 și 163), provine din rom. sau dintr-un idiom sl. – Cf. trupiță, tulpină. Vezi definitia »