COMPOZÍȚIE s.f. 1. Totalitatea elementelor care alcătuiesc un compus; structură. ♦ Compus; amestec. 2. Operă artistică, în special muzicală. ♦ Modul de organizare internă a unei opere literare. 3. Studiul regulilor de compunere a unei bucăți muzicale; arta de a compune muzică potrivit anumitor reguli. ♦ Mod în care a fost compusă o bucată muzicală; structură muzicală. 4. Aranjament, dispunere a elementelor unei picturi, ale unui tablou. ♦ (Fot.) Aranjament artistic și rațional al unei imagini. ♦ Gen de pictură care reprezintă personaje în acțiune. 5. Interpretare a unui rol de către un actor, care prezintă trăsăturile distinctive ale unui personaj, deosebite de cele ale actorului. 6. Lucrare scrisă a unui elev în care se dezvoltă o temă oarecare. 7. Aliaj de plumb cu cositor, folosit pentru lipituri moi. 8. Formă de tipar constituită din elementele ei componente. [Gen. -iei, var. compozițiune s.f. / cf. fr. composition, it. composizione, lat. compositio]. Vezi definitia »

BALNEOTERAPÍE s. f. Tratarea bolilor prin întrebuințarea metodică a apelor termale sau minerale și a nămolurilor. [Pr.: -ne-o-] – Fr. balnéothérapie. Vezi definitia »

călfíe s.f. (înv.) stare de calfă (de om care a învățat un meșteșug și-l practică). Vezi definitia »

DIPLOFONÍE s.f. Emisiune de două tonuri a vocii, datorită unei tensiuni inegale a coardelor vocale. [Gen. -iei. / < fr. diplophonie, cf. gr. diploos – dublu, phone – voce]. Vezi definitia »

STILOGRAFÍE s.f. Procedeu tehnic prin care se obțin cu ajutorul electrolizei imitații de desene în peniță, de gravuri etc. [Gen. -iei. / < fr. stylographie]. Vezi definitia »