Definita cuvantului fin
fin (fíni), s. m. – Băiat considerat în raport cu nașii săi (de botez sau de cununie). – Mr. h’il’in. Lat. *fῑlῑānus (Pușcariu 611; Philippide, II, 642; Densusianu, GS, II, 314; REW 3296; DAR), format pe baza lui fῑlius ca *patranus (› fr. parrain) pe baza lui pater, cf. alb. fijan, it. figliano „copil alăptat de doică”. Este cuvînt curent (ALR, II, 218). Cf. și lat. *filēnus › prov. felen „nepot, ginere”. Nu au valoare vechile der. propuse de Lexiconul de la Buda, p. 28 (din lat. affinis) și Cihac, II, 717 (din alb.). Der. fină, s. f. (fată considerată în raport cu nașii ei); finie, s. f. (înrudire spirituală). Din rom. provin rut. fijin, fijna, fylyna (Miklosich, Wander., 15; Candrea, Elemente, 407).
Sursa: DER
Sursa: DER
Cuvinte ce rimeaza cu fin
ȘIRA SPINÃRII s.f. 1. Denumirea popularã pentru coloana vertebralã. Vezi definitia »
POPLÍN s.n. Țesătură de mătase amestecată cu lână, cu bumbac sau cu in, care are urzeala mai subțire decât băteala. [< germ. Poplin, fr. popeline]. Vezi definitia »
MASTÍN s. m. câine ciobănesc de talie mare, cu corpul puternic. (< it. mastino, fr. mastin) Vezi definitia »
MESCHÍN adj. 1. preocupat de interese personale mărunte; mic la suflet, egoist; josnic, murdar. 2. mic, neînsemnat; lipsit de valoare, modest. (< fr. mesquin) Vezi definitia »
GÁLBIN, -Ă adj., subst. v. galben. Vezi definitia »