flácără (-ắcări), s. f. Parte luminoasă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins, pară, văpaie. – Lat. facŭla, cu l expresiv, care însoțește adesea un f inițial, cf. flămând, și it. fiaccola < facula (Battisti, II, 1629), it. fieno < *flenum < fenum, it. fiòcina < lat. fuscina. Etimonul a fost general acceptat (Meyer 107; Pușcariu 620; REW 3137; Philippide, II, 659; Pascu, II, 85; DAR), dar se explică de obicei alterarea sa prin intermediul unei contaminări cu flamma sau cu *flacca. – Der. flăcărá, vb. (a arde, a scoate flăcări); flăcăríe, s. f. (vîlvătaie); flăcărós, adj. (rar, care scoate flăcări); înflăcărá, vb. (a aprinde, a arde, a înfierbânta). – [3415] Vezi definitia »

SUBPREFECTÚRĂ s. f. (în trecut) 1. funcția de subprefect. 2. plasă administrată de un subprefect. ◊ comună reședință a subprefectului; localul în care funcționa subprefectura. (după fr. sous-préfecture) Vezi definitia »

AFROAMERICANÍSTICĂ s. f. disciplină care studiază civilizația și cultura americană, de influențe etnice africane. (< afro¹- + americanistică) Vezi definitia »

LAMÍNĂ s.f. 1. (Bot.) Partea lățită a unei frunze; limb. 2. Strat subțire care face parte din structura unei formații anatomice. [Cf. it., lat. lamina]. Vezi definitia »

crámpă s.f. (reg.) rachiu fiert cu zahăr. Vezi definitia »