uluí (-iésc, -ít), vb. – A uimi, a zăpăci. Origine necunoscută. S-a vrut să se explice prin mag. hulani „a cădea” (Drăganu, Dacor., VI, 303); prin mag. vallani „a investiga” (Gáldi, Dict., 167); sau prin sb. uloviti „a prinde vînatul” (Scriban); dar aceste explicații nu par suficiente. – Der. uluială, s. f. (zăpăceală); uluitor, s. f. (uimitor, care uluiește). Vezi definitia »

șpraițuí, șpraițuiésc, vb. IV (reg.) 1. (despre pereții unei săpături, despre porțiuni dintr-o construcție) a sprijini cu proptele. 2. (despre buștenii care urmează să fie tăiați cu gaterul) a înțepeni folosind proptele. 3. (în forma: șprăițui; despre drumuri forestiere) a acoperi cu traverse dispuse la anumite intervale. 4. (în forma: șprăițui; despre pereți) a acoperi cu șipci; a șipcui. 5. (despre bușteni) a rotunji cu toporul la capete; a șpronțui, a șpronța. Vezi definitia »

DISTRIBUÍ vb. IV. tr. A împărți la mai multe persoane; a repartiza în mai multe locuri. [Pron. -bu-i, p.i. distríbui, 3,6 -ie. / < fr. distribuer, cf. lat. distribuere]. Vezi definitia »

hăbuí, hăbuiésc, vb. IV refl. (înv.) a se hârjoni, a se juca. Vezi definitia »

RETRIBUÍ vb. IV tr. A plăti în bani (o muncă prestată); a remunera; a recompensa în bani. [Pron. -bu-i, p. i. retríbui, -iesc, 3,6 -ie. / < fr. rétribuer, cf. lat. retribuere]. Vezi definitia »