MĂIÉSTRU, MĂIÁSTRĂ, măieștri, măiestre, adj. 1. (Despre oameni) Iscusit, abil, ingenios. ♦ Măiestrit (1). 2. (În basme) Înzestrat cu puteri magice; care demonstrează putere magică; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice. Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. ♦ P. ext. Ca din basme; minunat; fermecat. [Pr.: mă-ies-] – Lat. magister. Vezi definitia »

EUDIOMÉTRU s. n. aparat folosit la analiza volumetrică a gazelor și la sinteza, sub influența unei descărcări electrice, a diverselor corpuri gazoase. (< fr. eudiomètre) Vezi definitia »

CANDELÁBRU s.n. Suport pentru lumânări sau pentru becuri, care se atârnă în special de tavan. [< fr. candélabre, cf. lat. candelabrum – sfeșnic]. Vezi definitia »

GALACTOMÉTRU s.n. Lactometru. [Cf. fr. galactomètre]. Vezi definitia »

CHÉDRU, chedri, s. m. (Bot.; înv. și pop.) Cedru. – Din sl. kedrŭ. Vezi definitia »