PIÉDICĂ, piedici, s. f. 1. Factor care împiedică realizarea unui țel, care stă în calea unei acțiuni: stavilă, obstacol, impediment: dificultate, greutate. ◊ Loc. vb. A pune piedică (sau piedici) = a împiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva să cadă, împiedicându-l cu piciorul. ◊ Loc. vb. A(-i) pune (o) piedică = a pune cuiva piciorul înainte pentru a-l face să se împiedice și să cadă. ♦ (Rar) Greutate în vorbire. 2. (Concr.) Unealtă, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau încetinirea mișcării unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinirea sau la susținere etc. ♦ Frânghie sau lanț cu care se leagă picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i împiedica să fugă când sunt lăsați să pască. 3. (Bot.; în compusul) Piedica-vântului = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii și albăstrii (Lathyrus hirsutus). [Var.: piédecă s. f.] – Din lat. pedica. Vezi definitia »

vanilínă s. f., g.-d. art. vanilínei Vezi definitia »

ȘICÁNĂ s. f. 1. sâcâială fără motiv. ◊ (jur.) obiecție neîntemeiată; procedură artificială; subtilitate, tertip. 2. obstacol așezat în calea circuitului unui fluid pentru a-i reduce viteza, a-l dirija etc. 3. serie de obstacole dispuse pe un drum (de curse automobilistice) pentru a impune un parcurs în zigzag. (< fr. chicane) Vezi definitia »

ERITRÓZĂ s. f. 1. aspect roșu congestiv al pielii și al mucoaselor. ◊ hiperplazie a țesuturilor formatoare de hematii. 2. monozaharidă cu patru atomi de carbon. 3. predispoziție de a roși. (< fr. érythrose) Vezi definitia »

DURÍNĂ s. f. maladie gravă și contagioasă la cai, care se manifestă prin leziuni ale organelor genitale, adenite, paralizii, anemii etc. (< fr. dourine) Vezi definitia »