DISMORFOGENÉZĂ s. f. proces care duce la apariția formelor și structurilor anormale ale materiei vii. (< fr. dysmorphogenèse) Vezi definitia »

AUREÓLĂ s.f. 1. Cerc luminos cu care pictorii înconjură capetele unor personaje, în special ale sfinților; nimb. 2. Halo în jurul unui astru, pe o fotografie. ♦ Zonă luminoasă care înconjură flacăra propriu-zisă. 3. (Fig.) Glorie, strălucire, faimă, splendoare. [Pron. a-u-re-o-. / < fr. auréole, it. aureola < lat. aureolus – de aur]. Vezi definitia »

flácără (-ắcări), s. f. Parte luminoasă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins, pară, văpaie. – Lat. facŭla, cu l expresiv, care însoțește adesea un f inițial, cf. flămând, și it. fiaccola < facula (Battisti, II, 1629), it. fieno < *flenum < fenum, it. fiòcina < lat. fuscina. Etimonul a fost general acceptat (Meyer 107; Pușcariu 620; REW 3137; Philippide, II, 659; Pascu, II, 85; DAR), dar se explică de obicei alterarea sa prin intermediul unei contaminări cu flamma sau cu *flacca. – Der. flăcărá, vb. (a arde, a scoate flăcări); flăcăríe, s. f. (vîlvătaie); flăcărós, adj. (rar, care scoate flăcări); înflăcărá, vb. (a aprinde, a arde, a înfierbânta). – [3415] Vezi definitia »

CHINCHÍNĂ s.f. Arbore tropical din a cărui scoarță se extrage chinina. [< fr. quinquina, cf. sp. quinquina]. Vezi definitia »

REAVOÍNȚĂ s.f. v. rău (1) [DEX ´98]. Vezi definitia »