sélbă (-be), s. f. – Pădure tînără. – Var. silvă. It. selva. Cultism din epoca romantică, fără întrebuințare. Var., direct din lat. – Der. silvic, adj.; silvic, s. m.; silvicultură, s. f., din fr.; silvicultor, s. m., din fr. Vezi definitia »

pájură (-re), s. f. – Acvilă (Aquila imperialis). – Var. pajeră, pajoră. Origine obscură. Pare să fie legat de rus. požratĭ „a devora”, cf. rut. pažera „rechin” (Densusianu, Rom., XXIII, 81; Tiktin), probabil datorită reputației de mîncău de care se bucură pajura în poveștile populare. Legătura cu pol. pazur „labă” (Cihac, II, 239) e mai puțin sigură. Vezi definitia »

șuguríță s.f. (reg.) cuvînt cu care se cheamă caprele; șugulică, șuguță, sică. Vezi definitia »

VITROCERAMICĂ, vitroceramici s.f. 1. Tip de ceramică ce are caracteristici similare sticlei, fiind foarte rezistentă la temperaturi înalte și la schimbări bruște de temperatură. 2. Prin extensie, aragaz ce are o placă vitroceramică. – Cuvânt compus: vitro (prefixul cult pentru sticlă) + ceramică. SURSĂ: http://www.wordreference.com Vezi definitia »

TÚȘĂ s.f. I. 1. (Pict.) Fel de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (Sport) Linie care delimitează un teren de joc. ♦ Ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. Lovitură care atinge pe adversar la jocul de scrimă. II. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. Placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. [< fr. touche]. Vezi definitia »