TÁCTICĂ s.f. 1. Parte a artei militare care se ocupă cu organizarea și conducerea acțiunilor de luptă ale trupelor. 2. Știința de a determina mijloacele și formele de acțiune, într-o perioadă relativ scurtă, pentru realizarea obiectivelor unei mișcări sociale, a unui partid politic etc., în funcție de împrejurările social-politice din acea perioadă. 3. Mijloacele folosite de cineva pentru a face să izbutească o întreprindere, o acțiune etc. [Gen. -cii. / < fr. tactique, cf. gr. taktike – arta de a orândui]. Vezi definitia »

ARTROCENTÉZĂ s. f. puncție a unei articulații. (< fr. arthrocentèse) Vezi definitia »

ȚEÁPĂ, țepe, s. f. [+] (Arg., în expr.) A da (sau a trage) țeapă = a păcăli, a înșela, a escroca, a frauda; a țepui. ◊ A lua țeapă = a fi păcălit, înșelat, escrocat; a se țepui. Vezi definitia »

MUȘTARIÉRĂ, muștariere, s. f. Vas special în care se păstrează muștarul (3). [Pr.: -ri-e-] – Muștar + suf. -ieră (după fr. moutardier sau după modelul unor cuvinte ca untieră, scrumieră). Vezi definitia »

ocnă (ócne), s. f. – 1. Salină, mină de sare. – 2. Muncă silnică pe viață, care se făcea odinioară în saline cu ocnașii (sec. XVII-XIX). Sl. okno „fereastră” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, III, 224; Conev 42), cf. bg., sb. okno „puț de mină”, pol. okna, ngr. οϰνα „salină” (‹ rom.). – Der. Ocnaș, s. m. (condamnat; muncitor în salină); ocniță, s. f. (nișă, firidă), din sl. okunice „fereastră”. Der. din ngr. pornind de la sl. (Meyer, Neugr. St., II, 49), nu pare probabilă. Vezi definitia »