LĂUTAR, lăutari, s. m. Muzicant (semi) profesionist, care vehiculează artizanal si pe calea oralității un repertoriu cu origini dintre cele mai variate. Termenul provine din alăutar (alăuta din arabul al' âd). Lăutarii erau instrumentiști (cântau la vioară, violoncel, contrabas, cobză, tambal, nai, fluier, saxofon, clarinet, taragot, trompetă, acordeon etc.) care alcătuiau tarafuri de diferite mărimi și componențe, în funcție de zona folclorică. Datorită activității lor, având un caracter itinerant, ei au fost asemănați cu jongleurii, menestrelii, goliarzii, skomorhii, skoldeii, spielleutes. În Țările Românești ei erau organizați ca meseriași, având în fruntea lor un staroste. În Moldova, cel mai renumit era Barbu Lăutarul – starostele și cobzarul, care a trăit între anii 1780 si 1860, la Iași. (Dicționar de termeni muzicali, coordonator Zeno Vancea; Editura științifică, București, 1984, pag. 264). Vezi definitia »

OSUÁR s. n. 1. monument funerar în care se păstrează osemintele celor decedați. 2. loc special amenajat pentru oseminte (rezultate din deshumările de pe câmpurile de luptă). (< fr. ossuaire, lat. ossuarium) Vezi definitia »

MEȘTEȘUGÁR, meșteșugari, s. m. Persoană calificată într-un meșteșug (I 1); persoană care are (și practică) un meșteșug; meseriaș. – Meșteșug + suf. -ar. Vezi definitia »

pretutindenár, pretutindenáră, adj. (înv.) care există, care se află, care se manifestă sau se exercită pretutindeni; pretutindenesc. Vezi definitia »

PANTALONÁR, pantalonari, s. m. 1. Denumire depreciativă dată de către boierii conservatori în secolul trecut tinerilor progresiști care adoptaseră îmbrăcămintea occidentală. ♦ (Pop.) Nume depreciativ dat de țărani celor îmbrăcați orășenește; spec. orășean, târgoveț. 2. (Rar) Croitor specializat în confecționarea pantalonilor. – Pantalon + suf. -ar. Vezi definitia »