DERIVÁȚIE s. f. 1. ramificație secundară a unei căi de comunicație, a unui circuit telefonic, electric etc. 2. deviere a unui proiectil din planul de tragere. 3. lucrare hidrotehnică pentru transportul apei între conducta principală sau sursă și punctul de utilizare. 4. (lingv.) derivare (2). 5. abatere a sângelui sau a umorilor dintr-o parte a corpului în alta. ◊ modificare a tulburărilor organice prin producerea unei reacții într-o altă zonă. (< fr. dérivation, lat. derivatio) Vezi definitia »

CUSĂTORÍE¹ s. f. (Rar) Meșteșugul de a coase; meseria cusătoresei. – Cusător (puțin folosit „croitor” < coase) + suf. -ie. Vezi definitia »

LEGATÓRIE s.f. Provincie romană condusă de un legat. [Gen. -iei. / < lat. legatoria (provincia)]. Vezi definitia »

CATAPLEXÍE s.f. Încetare bruscă și de durată scurtă a oricărei mișcări datorită fricii; încremenire de frică, stupoare. [Gen. -iei. / < fr. cataplexie, cf. gr. kataplexis – stupoare]. Vezi definitia »

IZOMETRÍE s.f. Însușirea, faptul de a fi izometric. [Gen. -iei, var. isometrie s.f. / < fr. isométrie, germ. Isometrie]. Vezi definitia »