RETÉNȚIE, retenții, s. f. 1. Oprire, reținere. ◊ (Jur.) Drept de retenție = drept pe care îl are creditorul de a păstra un gaj până la achitarea completă a datoriei de către debitor. 2. Acumulare a apei pe calea unui curs de apă, în bazine special amenajate. 3. Reținere și acumulare în organism a unor substanțe (lichide sau gaze) care în mod obișnuit sunt eliminate prin orificiile naturale. 4. (Chim.) Proprietate a unor substanțe de a încetini evaporarea solventului cu care au fost amestecate omogen. [Var.: retențiúne s. f.] – Din fr. rétention, lat. retentio, -onis. Vezi definitia »

NEINTERVÉNȚIE s. f. atitudine care nu intervine în afacerile altora; nonintervenție, neamestec. (după fr. non-intervention) Vezi definitia »

BĂLĂCĂRÍE, bălăcării, s. f. (Reg.) Vorbă injurioasă, trivială. – Bălăcări + suf. -ie. Vezi definitia »

SALPINGOSCOPÍE s. f. explorare vizuală cu salpingoscopul a orificiului intern al trompei lui Eustache. (< fr. salpingoscopie) Vezi definitia »

REDÚCȚIE s. f. 1. faptul de a reduce. ◊ copie în mic a unui obiect. 2. transpunere a unei partituri pentru orchestră, pentru voci sau pentru un instrument (pian). 3. piesă care permite racordarea tuburilor sau a țevilor de diametre diferite. 4. operația de punere la loc a unui os luxat sau a unui organ deplasat. 5. reducere la jumătate a numărului de cromozomi în cursul meiozei sau mitozei. 6. (log.) procedeu de a concluziona cu ajutorul căruia se scot unele premise din care se poate deduce un anumit adevăr. (< fr. réduction, lat. reductio) Vezi definitia »