UMANÍSM s. n. 1. mișcare culturală și orientare progresistă a gândirii din epoca Renașterii, apărută ca expresie a luptei împotriva feudalismului și scolasticii, care a însemnat o puternică afirmare a preocupării față de om, promovând, în opoziție cu ideologia și cultura medievală, o cultură militând pentru dezvoltarea multilaterală a personalității, pe baza culturii antice. 2. ansamblul ideilor și concepțiilor care exprimă aprecierea demnității și libertății omului, grija față de om și de valorile materiale și spirituale ale existenței sale, caracterizat prin cerința dezvoltării continue și multilaterale a personalității umane. ◊ (p. ext.) atitudine, manifestare umanitară sau umană. (< fr. humanisme, germ. Humanismus) Vezi definitia »

FRAGMENTARÍSM s. n. caracter fragmentar. (< fragmentar + -ism) Vezi definitia »

CONSTITUȚIONALÍSM s. n. Regim de guvernare bazat pe existența unei constituții. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. constitutionnalisme. Vezi definitia »

EGOTÍSM s.n. Purtare, atitudine caracterizată prin acordarea unei importanțe exagerate propriei individualități, propriei persoane. ♦ Cult al propriului eu; egolatrie, egocentrism. ♦ (La Stendhal) Studiu detaliat efectuat de un scriitor asupra propriei individualități. [< fr. égotisme, it. egotismo, cf. lat. ego – eu]. Vezi definitia »

MONOHIBRIDÍSM s. n. monohibridare. (< fr. monohybridisme) Vezi definitia »