rugá (róg, rugát), vb. – 1. A implora. – 2. A cere, a solicita. – 3. A invita. – Mr., megl., istr. rog. Lat. rǒgāre (Pușcariu 1472; REW 7361; Densusianu, GS, II, 310), cf. it. rogare, prov., cat., sp., port. rogar, v. fr. rover. – Der. rugă, s. f. (rugăciune, implorare; petiție, cerere; Trans., Olt., hram; Mold., Trans., cruce, troiță); rugăciune (megl. rugăciuni), s. f. (închinare, rugă), probabil direct din lat. rǒgātiōnem (Pușcariu 1479; REW 7362), cf. prov. roazó, fr. rovaison, port. pogações; rugăminte (megl. rugămînt), s. n. (rugă, cerere), probabil pl. n. de la rugămînt, interpretat ca sing. f., cf. încălțăminte (după Pușcariu 1480, direct din lat. rǒgāmentum); rugător, adj. (care cere). – Din rom. provine săs. rugan, vb. Vezi definitia »

NAVIGÁ vb. I. intr. 1. A călători, a merge pe apă (cu o navă). ♦ (Despre o navă) A pluti, a merge pe apă. 2. A zbura, a pluti în aer. [P.i. 3,6 -ghează. / < it., lat. navigare, fr. naviguer]. Vezi definitia »

DIVULGÁ, divúlg, vb. I. Tranz. A face ca o taină să fie cunoscută de cineva sau de multă lume; a da în vileag, a da pe față. ♦ Spec. A transmite secrete de stat unei persoane neîndreptățite să le cunoască. – Din fr. divulguer, lat. divulgare. Vezi definitia »

MONOFTONGÁ vb. tr., refl. (despre diftongi) a (se) reduce la o singură vocală. (< fr. monophtonguer) Vezi definitia »

saligá vb. I refl. (reg.; ir.) a se sui, a se urca. Vezi definitia »